Am stat și m-am gândit și până la urmă am decis să mă alătur celor care au acceptat să participe la concursul organizat de către Bogdan pe blogul său. Vrei să știi în ce constă acest concurs? Dă CLICK AICI și citește singur.

Potecile noastre online s-au întâlnit în urmă cu doar câteva luni și întrevăd o perioadă destul de lungă de întretăieri. Fiecare potecă își urmează destinul propriu, dar așa cum munții cu munți se întâlnesc și potecile noastre se vor întâlni în mediul online, urmând ca noi să ne regăsim și în viața offline. Care este menirea cea mai de preț a unui bloger? Nu cea de a strânge mâna unui alt blogger?

Fiind leu, conform zilei în care am primit prima palmă pe aceste meleaguri, am recunoscut cu ușurință încă de la început tăria de caracter care îl caracterizează pe Bogdan – trăsătură care mi-a fost ulterior confirmată prin intermediul articolelor și comentariilor sale. Chiar dacă Providența i-a hărăzit câteva cumpene majore, el a găsit de fiecare dată resursele necesare pentru a se ridica și a lua de la capăt. Postura de învins nu îl caracterizează, dar – și aici e punctul său sensibil – nu a învățat încă să se bucure de postura de luptător. Luptând pentru un țel, poți câștiga ceva mai valoros decât țelul însuși.

Locul în care Bogdan se simte cel mai fericit este podiumul. El se simte bine pe podium. Este un perfecționist. Sunt leu și îl înțeleg, dar eu am învățat să-mi controlez tendința de a decide soarta celor din jurul meu și să mă bucur de fiecare clipă a unei bătălii. Altfel, aș fi rămas învăluit doar de tristețe. Momentele de fericire cauzate de o anumită reușită le împărtășesc cu prietenii, fără să am nici cel mai mic sentiment de milă față de perzanți. Am și eu defectele mele.

Imi aduc aminte o discuție dintre un discipol și un inițiat, citită într-o carte în perioada în care nu dădeam importanță autorilor. Citeam, îmi notam câteva idei și cu asta basta. Nu depuneam nici cel mai mic efort să trec mai departe, să caut alte cărți scrise de același autor.

Deci, discipolul își ia inima în dinți și își întreabă maestrul de ce este trist. Iar el răspunde – pentru că am permis să rămân singur. Si urma un dialog din care eu am înțeles că înțeleptul respectiv a avut în tinerețe niște așteptări exagerate față de cei pe care și-i dorea alături. Cum nu a găsit pe nimeni cu aceleași gânduri mărețe, sa retras. Sa închis în propria carapace. Carapace care a crăpat. A crăpat în ziua în care a înțeles că cel pe care el îl căuta de atâta amar de vreme se afla în fața sa. Era tânăr. Era neștiutor, dar va învăța. Era cel care l-a întrebat de ce este trist. Era trist pentru că și-a pierdut tinerețea ca urmare a încăpățânării.

Carapacea tristeței lui Bogdan a crăpat. Mai are puțin până când va reuși să fie vesel și să se bucure de viața din jurul său, dar este un luptător. Intr-o bună zi va scrie un articol în care ne va relata cu lux de amănunte cât de fericit este alături de prietenii săi.

Acesta este Bogdan Epureanu privit prin ochii mei.

Blogul lui Bogdan.

E unul dintre puținele bloguri din blogosfera românească care utilizează preponderent (ca sa nu spun –exclusiv) fotografii din arhiva proprie.

Articolele sale nu sunt scrise plecând de la intenția de a acoperi o gamă cât mai largă de cuvinte cheie aflate pe val, cuvinte cheie care pot conduce la creșterea traficului – respectiv la obținerea unei poziții în cine mai știe ce top online. Dovadă în acest sens e și lipsa etichetelor. El scrie în baza a ceea ce simte, tratând cu maximă atenție fiecare cuvânt, fiecare semn de punctuație, fiecare spațiu, fără ca acest chin să influențeze lectura. Chiar dacă știu că articolele sale sunt analizate cu strictețe, le citesc de fiecare dată cu aceeași ușurință și plăcere. La el nu am întâlnit niciodată litere lipsă / mâncate.

Despre numărul și calitatea comentariilor pe care le generează aș putea scrie câteva pagini. Pe blogul său se discută. Cititorii săi postează și urmăresc cu interes ce postează ceilalți, dovadă în acest sens stând comentariile reply. Prezența sa constantă în cadrul unui număr ridicat de bloguri este recunoscută imediat de către cei care îl cunosc. Este el, Bogdan, pe care îl citesc și eu.

Dacă ar fi să modific ceva la tema utilizată în prezent, aș modifica coloana din dreapta. Ocupă prea puțin spațiu pe verticală și prea mult pe orizontală. Practic, articolul ocupă jumătate din spațiu, cealaltă jumătate nefiind utilizată corespunzător. Poate că nu ar fi rău ca cele două coloane să fie comasate într-una singură. Aaa, și un cod top aș mai adăuga ca să nu-mi mai oblig cititorii să dea scroll.

Bănuiesc că acum te aștepți să citești o sinteză a celor de mai sus. Să spun într-o frază scurtă de ce eu îi citesc blogul cu plăcere și să-ți adresez rugămintea să-l citești și tu. Surpriză. Voi mai spune doar că te consider destul de matur să folosești internetul așa cum consideri tu de cuviință și nu conform celor afirmate de prietenii tăi sau citite într-un tabloid. Invață să gândești – aceasta este și dorința lui Bogdan.