Anda : Viaţa reală vs. viaţa virtuală
2009
Anda petrece mult timp pe internet, dar este una din persoanele pentru care internetul reprezintă doar un mijloc de a-şi îmbogăţi viaţa reală.
1) Anda, ai afirmat în topicul „Viata reala vs. viata virtuala”, că petreci foarte mult timp pe internet. Poţi să-mi spui câte ore stai pe internet în cursul săptămânii, respectiv în week-end?
Răspuns : Pentru ca nu am un program fix de activitati in „viata reala”, si programul meu in „viata virtuala” difera. In unele zile stau 2-3 ore, in alte zile pot sa stau si 6-8 ore. Dar in fiecare zi stau minim doua ore. O ora dimineata cand imi beau cafeaua si inca o ora inainte de culcare.
2) Ce reprezintă pentru tine o identitate virtuală?
Răspuns : Identitatea virtuala este identitatea cu care „te prezinti” pe internet. Porneste de la nume si merge pana la toate caracteristicile tale, inclusiv la cele fizice. Tot ceea ce stiu ceilalti despre tine este ceea ce vrei tu sa arati.
3) Consideri că o carte de vizită modernă ar trebui să conţină pe lângă numărul de telefon (cu menţiunea reţelei din care face parte), adresa de e-mail, adresa blogului personal şi o coloană cu id-urile din reţelele sociale în care te-ai înscris? Ce reprezintă pentru tine o reţea socială?
Răspuns : O carte de vizita ar trebui sa contina datele de contact, iar adresa blogului doar in masura in care acesta spune cu adevarat ceva despre tine. Id-urile din retelele sociale nu (decat LinkedIn eventual).
Pentru mine retelele sociale sunt un mod sa pastrez legatura cu fosti colegi sau prieteni pe care nu i-am mai intalnit de mult timp (de exemplu am multi colegi plecati din tara). Pot intr-un fel sa fiu la curent cu tot ceea ce se intampla nou in viata lor.
4) Comparativ cu reţelele sociale, jocurile online creează şi o mai mare dependenţă. Ce sfaturi i-ai oferi unei persoane care îşi neglijează familia şi prietenii în favoarea acestor jocuri?
Răspuns : Jocurile ar trebui sa fie amuzante, nu sa te controleze. In principiu chiar si acele jocuri pe care trebuie sa intri cel putin o data pe zi, sunt facute astfel incat sa iti faci singur programul. Daca ajungi sa amani un lucru din viata reala pentru un joc, ceva nu este in regula. Trebuie sa fii intotdeauna constient ca prioritatile ti le alegi tu, nu ti le aleg ceilalti (spun asta pentru ca de obicei acele jocuri care necesita sa intri la o anumita ora au legatura cu coechipierii).
5) In prezent, se discută din ce în ce mai des despre utilizarea patologică a mediului online. Cine consideri că ar trebui să prezinte avantajele şi dezavantajele utilizării internetului?
Răspuns: Cred ca primii ar trebui sa fie consilierii psihologici din scoli si institutiile care ii au. Insa daca ne adresam utilizatorilor de internet, o campanie online ar fi binevenita.
Mulţumesc pentru timpul acordat
Pagina personala a Andei: andadj.blogspot.com

Comment