Cu ochii bulbucaţi după cele patru ore de somn, mă îndrept către laptop. Il văd. Stă cuminte pe birou aşteptând husa de protecţie promisă la Crăciunul de anul trecut. O rază a soarelui se opreşte la doar câteva centimetri de el. Urmăresc cu privirea cum degetul arătător se îndreaptă către butonul de start. L-a atins. Acum pot să mă duc pe balcon şi să-mi sorb în linişte cafeaua. E 6.30 am şi soarele dimineţii îmi aminteşte de cel de la prânz din anii copilăriei. Amintiri. Vacanţă la ţară. Dimineaţa la pădure. Masă la prânz. Ziua la scăldat. Niciodată bunicii nu mi-au spus să ies afară că e soare.

Mă uit pe geam şi văd la uşa scării vecine urmele grătarului de aseară. Au completat grămada de cărbuni. Firele de iarbă abia se mai văd printre dozele de bere, coji de seminţe, mucuri de ţigări, caserole de mici, alte ambalaje. Sunt mulţumit că puţinii vecini care mi-au mai rămas pe scară apreciază curăţenia. In dreptul nostru se vede iarbă, chiar dacă e caniculă.

Mirificul zgomot al lui Bill Gates mă trezeşte. Mai sorb o gură de cafea şi mă las ademenit în cameră. Citesc email. Răspund email. Răspund comentarii pe blog. Ascult vremea de azi, nu cu mult diferită de cea de ieri. Inchid laptop.[...]

Sunt în maşină. Aştept să-şi termine cumpărăturile un tânăr. Este în magazinul de la colţul blocului, dar dintre toate maşinile din parcare, tocmai pe a mea a decis să o blocheze pentru câteva minute. Mi-a făcut semn că doreşte un pachet de ţigări. Incep bine ziua, îmi zic în gând. Fac şi eu o faptă bună şi îl aştept. Nu sunt fumător, dar … Şi astept. Si astept. Si astept. Si îl văd şi pe bunul samaritean cum iese cu două sacoşi burduşite pentru … un grătar. Am vrut să-l întreb dacă a găsit ţigări, dar … nu am mai fost băgat în seamă. „Mulţumesc pentru înţelegere. Iţi doresc o zi bună”

Pornesc şi eu motorul. Mă uit stânga. Mă uit dreapta. Incep să ies prudent cu spatele din parcare. Deja m-am obişnuit cu mişcarile repetate din gât – distanţa foarte mică dintre maşini mă forţează să ajung cu maşina si pe banda a doua. Uşor în spate. Privire stânga. Privire dreapta. Privire stânga. Mai am puţin şi mă opresc să schimb vitezele. Frâne în spate. Mai doream 10-20 cm din banda a doua, cm pe care le mai dorea şi un taxi grăbit. Dacă nu puneam şi eu instinctiv frână, în acest moment dădeam cu subsemnatul la poliţie. Bucuros că nu sa întâmplat nimic, a trecut mai departe să onoreze comanda.

Bucuros că pot pleca liniştit, am răsuflat uşurat şi am pornit către staţia peco.[...]

Dacă e să mă iau după numărul maşinilor din peco aş avea toate motivele să cred că am ieşit din criză. Mă aşez politicos la coadă şi aştept. Si astept. Şi aştept. Mă uit la ceas şi încep să-mi fac calcule cu cât trebuie să apăs mai tare pe pedală că să nu ajung mai târziu la întâlnire, dar nici să mai pierd nişte puncte la 62 km /h (apropo, la câte puncte rămâi fără permis?).

Nu-mi vine să cred. Mai este doar o maşină în faţa mea. Număr de B. Işi umple omul rezervorul şi după ce mă salută politicos pleacă să plătească. Şi plecat a fost. L-am urmărit în oglindă. A stat la rând să plătească benzina. A stat la rând să cumpere o sticlă de bere (fără alcool, bănuiesc) şi câteva pungi cu diverse bla-blauri. A intrat în faţă şi a achitat şi câteva ziare. A ieşit. A intrat. A ieşit. A fost la toaletă.

El măcar a ridicat din umeri când a citit nedumerirea din ochii mei. Incă o faptă bună. Am gândit, dar nu am zis nimic.

Am pus benzină şi am plecat în drumul meu, cu gândul la dreptul de a înjura pe internet. Pentru o viaţă sănătoasă …