In timp ce unii dintre noi continua sa priveasca internetul doar ca pe o modalitate de a pierde timpul, altii depun eforturi sustinute pentru ca accesul la internet sa devina un drept fundamental.

Pentru ei internetul a devenit mijlocul de iluminare cu cel mai mare potential creat vreodata, dupa cum a declarat de curand si Dr Hamadoun Toure  – secretar general al Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor.

“The internet is the most powerful potential source of enlightenment ever created.” ( sursa: BBC News)

Dr Hamadoun Toure recomanda sa adaugam internetul pe lista principalelor elemente de infrastructura. Eu sunt un simplu cetatean – ca sa nu mai spun … alegator. Nu imi sta in putinta sa astup nici o grupa din carosabil. Nu imi sta in putinta sa construiesc o groapa ecologica. Nu imi sta in putinta sa construiesc o toaleta publica. Nu imi sta in putinta sa asigur un sistem de protectie sociala acceptabil. Dar … imi sta in putinta sa ma ingrijesc de aceasta mica bucatica de internet care poate fi gasita la staupenet.ro.

Indiferent de cat de bun este drumul, daca la destinatie gasim doar o darapanatura, nu-si va intoarce nimeni ochii catre ea. Vom continua sa fim la fel de izolati. La fel este si pe internet. De bine de rau, nu ne putem vaita de calitatea serviciilor de furnizare internet – avem banda / e stabil chiar si pe vreme rea. Depinde de noi ce construim pe el, depinde de noi ce postam si cum utilizam informatiile postate de altii.

Mediul online este al nostru, al tuturor. Aici nu mai putem da vina pe vre-un politician pentru ca a facut ce e bine doar pentru el. Fiecaruia dintre noi ne sta in putinta sa imbunatatim mediul online romanesc – indiferent daca suntem un simplu utilizator sau businessmen online.

Internetul are potential. Mai devreme sau mai tarziu, generatiile noastre vor fi nevoite sa dea socoteala pentru atitudinea pe care am avut-o fata de el si nu ne vom mai putea ascunde in spatele celor pe care i-am votat. Eu am ales sa ingrijesc de aceasta mica gradina, in speranta ca cele scrise ii vor fi de folos cuiva.

Din păcate, nici România nu mai este ocolită de reacţii negative datorate dependenţei de calculator, respectiv de internet. Astăzi, în România, o mamă a fost ucisă chiar de copilul său în vârstă de 15 ani pentru că nu i-a mai plătit abonamentul la furnizorul de internet.

Conform  primelor cercetări ale poliţiştilor dâmboviţeni, băiatul a fost înfiat de la vârsta de patru luni după moartea mamei sale naturale, care era sora victimei. Este prematur să tragem concluzii vizavi de cine poartă vina pentru această crimă. Unii îl consideră pe tânăr o victimă a lipsei de educaţie şi afecţiune din partea părinţilor plecaţi la muncă în străinătate. Alţii îl consideră o victimă a presiunii şi constrângerilor la care l-a supus mama sa, după o perioadă destul de lungă de nesupraveghere.

“O cunosc personal pe mama criminalului şi pot să spun că era un adevărat spirit de sacrificiu pentru binele familiei, depunând eforturi intense ca să poată trimite bani acasă tocmai din Italia, unde lucrase în partea de sud după cunoştinţele mele. Era încă tânără şi în putere şi se întorsese acasă ca să aducă un zâmbet pe chipurile celor dragi. Furia băiatului adoptiv răzvrătit i-a fost însă fatală.” citat din melicovici.blogspot.com

Tu recomanzi întreruperea conexiunii la internet în cazul unui potenţial caz de dependenţă de internet?

Mai sunt doar câteva zile până la cumpăna dintre ani şi unii dintre noi au început deja să se uite pe agenda 2009. Am găsit în agendă – Internet responsabil. Alături un comentariu – responsabilitatea nu se face prin îngrădire, ci prin educaţie.

Având în vedere calitatea membrilor IAB, mă aşteptam ca până la această dată să fie acordate câteva „ştampile” cu responsabilitatea. Din păcate, site-ul internetresponsabil.ro seamănă mai mult cu un site abandonat, decât cu un site a cărui lansare a fost promovată cu mult tam tam. Am apelat şi la google, în speranţa de a găsi măcar un singur site certificat în acest sens, dar … poate că am utilizat grupuri de cuvinte nereprezentative pentru „certificat internet responsabil”.

A devenit internetul românesc mai responsabil, chiar dacă nu avem nici un site certificat în acest sens? Eu consider că DA – dar nu a devenit mai responsabil pentru că nişte tipi cu influenţă şi-au propus să creeze un certificat, ci a devenit mai responsabil pentru că numărul celor care au început să nu mai accepte toate mârşăviile de pe internetul autohton este într-o continuă creştere.

Ca şi pe stradă, şi pe internet regăsim conaţionali cu un nivel psihocomportamental scăzut. Intoarcem capul când îi vedem cum aruncă pe jos cojile de sămânţă. Privim înainte când ridică un anumit deget. Ne mutăm pe un alt scaun, dacă emană un parfum prea natural. Punem câte un bănuţ în mâna întinsă la colţ de stradă. Si exemplele cu o atitudine – consider eu – greşită din partea noastră ar putea continua.

Fiecare le spunem într-un anumit fel. Unii cocalari. Alţii, printre care şi Doru Bucşu, le spun cretininterneţi.

Dar ce ne facem când cel care acuză se comportă la fel ca cel acuzat? Reiau mai jos INTEGRAL frustrările lui Doru Bucşu vizavi de cei pe care îi numeşte „cretininterneţi”:

Am reprodus aceste fraze ca să ştiţi, o vreme, despre ce vorbesc. Sunt comentarii la textele mele. Le-am pus aici, la început, pe acestea patru – dintr-o mie, două, probabil – cu tot cu iscălitura celor trei idioţi, fiindcă vreo cinci mii de semne de acum încolo nu mă mai opresc. N-o să fac nici măcar o pauză de respiraţie, iar în ceea ce priveşte alte nevoi, vă asigur că o să mi le fac chiar în timpul scrisului, direct în text.

Pe internet nu trăiesc doar fiinţe superioare, aşa cum ne învaţă filozofia şi măsurătorile craniene. Nu, acest spaţiu e populat şi de suboameni, adică de fiinţe decăzute din parametrii acceptaţi ai speciei. Sunt fiinţe fără chip, fără identitate, care se pitesc prin hăţişul virtual şi se târăsc printre frustrări. In cea mai mare parte a vieţii lor stau degeaba şi înjură pe net. Ei sunt cretinterneţii.

Majoritatea sunt proşti, impulsivi şi iraţionali. Restul sunt un amestec de securişti în devenire şi securişti fosili. Cu toţii sunt striviţi de propria nemernicie şi se deprimă zilnic, la fiecare comparaţie cu obiectul urii. Ura e permanentă şi aproape animală, chiar dacă, în cazul securiştilor, ea e sechela unui obicei.

Toţi aceşti cromagnoni poartă în cur, înfipt până la frunze, morcovul propriei neimportanţe. Nişte nimeni cu dinţii rânjiţi, cocârjaţi pe tastatură ca onanistul asupra propriului efort, violatori în grup ai gramaticii şi pornodactilografi cu o veşnică mână în pantaloni. Sunt atât de tâmpiţi încât nici nu ştiu să înjure ca lumea. Nu ştiu să scrie “mă-tii” corect iar cuvântul “muie”, pe care-l repetă cu frenezie, îi înspăimântă freudian, încă din adolescenţa tulburată de reverberaţia lui. Înverşunarea şi idioţenia lor rituală sunt neobosite. Fie că înjură din convingere, fie că o fac contracost, fie că sunt susţinători spontani şi entuziaşti ai jegului, cretinterneţii sunt mereu gata să-ţi dea în cap cu propriu lor neant. Fojgăie pe net ca gândacii de întuneric şi împroaşcă peste tot ca ploşniţa puturoasă. Sunt laşi şi mulţi, iar mulţimea lor are proporţiile deratizării. În fine, competenţa unică a acestor proşti cu nervi e să arunce cu căcat în cineva.

Dacă au sex masculin, cretinterneţii îl au, fără dicuţie, mic. Complexele ţipă din răsputeri la fiecare fiecare rotire de penis în propoziţie, iar bărbăţia lor învârtoşată şi răzbunătoare e, invariabil, un vis. De-ar fi să iasă la lumină, în toată splendoarea lui gheboşată, cretinternetul mascul ar pune antropologia pe gânduri.

Femeia cretinternetă e urâtă la modul radical, e frigidă şi are barbă. Sunt îndreptăţit să presupun că de-aia şi stă ascunsă. Altminteri s-ar arăta la vedere ca să ma scuipe direct în faţă.

Cu facultatea de judecare lipsă, cretinterneţii de ambele sexe insultă reflex, automat, fără să citească referinţa uneori, fără că cântărească o secundă sensul şi semnificaţia textului ultragiat, fără să cunoască autorul, fără să-şi dea o şansă cât de mică să devină bipezi.

Pericolul pe care aceşti înapoiaţi îl aduc în online este îndepărtarea comentatorilor serioşi. Oamenii inteligenţi, decenţi, echilibraţi, oamenii la a căror fază evolutivă cretinterneţii n-au putut ajunge, nu se simt bine între flegme. Aceşti oameni sunt uneori mai inspiraţi decât autorii pe care-i comentează şi de foarte multe ori mai competenţi. Prezenţa lor raţională în pagină e tonică şi constructivă. Ei sunt feed-back-ul creativ, sunt corecţia generatoare de noi teme şi idei. Balele şi mucii le provoacă silă şi atunci aceşti oameni dispar.

Ei bine, pentru această prigoană a inteligenţei calme, cretinterneţii trebuie judecaţi dur. E prea puţin important faptul că asmuţirea lor are resort politic. E prea puţin important că dacă-l critici pe Băsescu ţi se varsă în cap o oală cu lături. E prea puţin important că, dacă, de exemplu, îl faci praf pe Geoană, cretinterneţii te tratează ca pe o lichea capabilă să se reabiliteze. Importantă rămâne obsesia acestor neanderthalieni de a timora vocile mai slabe de înger şi de a răsturna ideile unui articol în avantajul lor.

De aia mi se pare că portretul cretinternetului nu e complet fără vocaţia de turnător şi stofa de canalie. Secta asta de dobitoci stăpâniţi de o laşitate genetică a stat mereu departe de risc. Cretinterneţii şi derivatele lor au stat departe de anticomunismul anilor ‘90, au ocolit cu prudenţă Piaţa Universităţii, au privit Revoluţia de pe margine. N-au călcat pe nicăieri pe unde s-a luat bătaie sau s-a murit în timp ce se lua bătaie sau se murea. Toate locurile sacre le sunt străine, dar pe toate, în nemernicia lor încovoiată, le invocă. Impostori, ipocriţi, şi cu design moral de râmă, cretinterneţii sunt azi cea mai urâtă formă de exprimare a cetăţeniei române. Sunt entităţi care coincid cu senzaţia de vomă. Sunt suflete moarte fără fişă de deces. Sunt o fotografie cu neantul care se masturbează.

Aţi observat, desigur, că şi eu îi înjur. Bună observaţie. Mai mult, o fac cu plăcere. O fac însă la lumina zilei, privindu-i în ochii pe care şi-i feresc. Eu am buletin de identitate la vedere şi senzaţia fermă că, pocnindu-i peste bot, fac un act ratat de ecarisaj.

Cu asta consider deschisă dezbaterea despre jeg şi anonimat pe internet, şi-i invit pe cretinterneţi să mă înjure.

A vedea si bârna din propriul ochi (Matei 7,3-4).

Comerţul door to door, respectiv comerţul MLM – Multi  Level Marketing, dispune de un istoric financiar care nu poate fi neglijat. In ceea ce priveşte calitatea produselor comercializate prin această modalitate, preţul acestora raportat la produse similare existente pe raft, respectiv stabilitatea reţelelor Multi Level îi invit pe alţii să se exprime. Eu mă limitez doar la a aminti că promotorii vânzării directe susţineau că singura limitare a câştigului este doar efortul propriu.

Fiecare persoană implicată în acest sistem era îndemnată să-şi întocmească zilnic o listă de persoane cu care să se întâlnească. Dacă vroiai să ai şi tu un succes asemănător cu cei menţionaţi în materialele de pregătire, trebuia să depui cât mai mult efort – trebuia ca numărul de persoane din lista zilnică să fie cât mai mare cu putinţă şi numărul celor pe care îi convingeai că produsul tău este cel mai bun să fie într-o continuă creştere. Indiferent de vreme, de oră, de … trebuia să fii pe drumuri şi să baţi la cât mai multe uşi până când obţineai ceea ce ţi-ai propus.

Dacă ar fi să mă raportez la ce se întâmplă acum în anumite cercuri (mai mult sau mai puţin închise) ale celor activi în mediul online românesc, identific cu uşurinţă câteva asemănări cu cele de mai sus. Singura deosebire este faptul că dacă ei aveau o condiţie fizică de invidiat, mulţi din cei care îşi desfăşoară activitatea pe  internet au probleme cu sedentarismul.

Acum nu mai este nevoie să stai 24 h / 24 h pe drumuri, pierzând mult timp între 2 întâlniri. Acum este suficient să stai acasă 24 h / 24 h în faţa monitorului, comunicând nominal (teoretic) cu câte persoane doreşti – nu ai o listă, ci ai câte o listă în fiecare reţea socială şi  propria bază de date cu adrese de e-mail.

Fie că vinzi un produs / un serviciu sau eşti doar un vânător de trafic, până unde esti dispus să mergi cu efortul propriu în mediul online?

Am afirmat si sustin in continuare faptul ca cea mai mare vina pentru dependenta de internet a copiilor o poarta parintii.

Chiar daca nu au crescut cu mana pe mouse, unii dintre parinti depun eforturi considerabile pentru a invata ce este internetul. Tot ei sunt si cei care ne atrag atentia atunci cand neglijam alte activitati in favoarea calculatorului. Ei sunt cei care ne indeamna sa iesim cu o fata in oras, in loc sa stam toata ziua pe mes cu ea – ne vorbesc despre sentimente, despre respect, despre afectiune.

Dar copiii crescuti cu mana pe mouse au crescut. Unii dintre ei au ajuns in fata altarului, in asteptarea primul sarut. Timpul trece, indiferent de atitudinea noastra fata de el. El ticaie in continuu, secunda dupa secunda.

Zilele trecute Un mire şi-a actualizat profilul de Facebook, în timp ce se căsătorea. Nu cred ca actualul sot cunoaste termenul „prioritate” – un termen des utilizat de catre cei care utilizeaza corect retelele sociale. Cum sa-ti lasi sotia sa astepte exact in cel mai emotionant moment al unei nunti, in favoarea amicilor de pe Facebook?!?!?! Sentiment, respect, afectiune – alti termeni pe care ii recomand ca subiecte de discutie cu amicii de pe Facebook.

Dar acest sot va creste si va avea copii. Urmeaza o alta generatie. O generatie care va organiza nunta online, mirii fiind in locatii diferite?

Timpul trece, indiferent de atitudinea noastra fata de el.

Via RSS, am citit mai întâi articolul „Imi este ruşine” autor Ion Oprea –

Rusine tuturor celor care isi aduc aminte de Revolutie doar in scopuri electorale, indiferent de culoarea politica sub care si-o insusesc, nesimtitii. Rusine celor care isi fac campanii de imagine in care pretind ca ar cere respect si apoi se complac in dezinformarea celor pentru care ar fi cerut respect in primul rand. Rusine mijloacelor de comunicare in masa care au devenit mijloace de manipulare in masa. Vreti respect? Eu vreau rusine. Sa va fie.

Poate nu stiati, insa am ajuns din nou bataia de joc a lumii. Nu dau link-uri, motivul e in titlul acestui articol si in fiecare paragraf. IMI ESTE RUSINE.

Apoi , m-am oprit asupra aticolului “Riscurile cumparaturilor online, dezbatere cu Andreea Stefan de la @evzro” – autor Liviu Taloi.

Ideea este ca sunt destui jurnalisti care isi fac treaba doar pe jumatate, iar publicul care citeste si care nu deschide prea des computerul si nu cauta folosind google o sa creada cele scrise mai sus. Pentru fix acest lucru trebuie sa luam atitudine si sa corectam informatiile de tipul acesta care fac rau, si nu sunt scrise decat pentru a umple un centimetru patrat din ziar, sau pentru ca acum e la moda sa-i infieram pe hackerii din online! Sper sa fiu indexat cat de cat ok cu acest post, si ca lumea sa il citeasca.

La Evenimentele din ’89, eu eram la ţară la bunici. Ar fi greşit să afirm că m-am bucurat că a căzut Ceauşescu. Eram vesel pentru că toţi cei din jurul meu erau veseli, dar abia peste câţiva ani am înţeles şi de ce erau veseli. Erau veseli pentru că erau … liberi.

Ne-a trebuit peste 20 de ani ca să înţelegem că libertatea implică şi obligaţia de a lua atitudine atunci când cineva de lângă tine îşi bate joc de ceea ce tu preţuieşti. Ne plângem de cocalari, dar sunt ai noştri – noi le-am permis să crească alături de copiii noştri.

Iţi adresez rugămintea de a proteja INTERNETUL ori de câte ori se iveşte ocazia, de aberaţiile din presa scrisă. Nu încurajez polemicile presa scrisă / presa online, dar nu vreau să mai treacă încă 20 de ani pentru a  ne fi ruşine şi în această privinţă. Hai să învăţăm măcar din propriile greşeli.

In situaţia în care nu doreşti să devii ipohondru, este recomandat să nu mai utilizezi internetul. Nu o spun eu, ci unii medici britanici citaţi de The Daily Telegraph (sursa realitatea.net – Internetul ne face să devenim mai ipohondri). Internetul nu ne oferă posibilitatea de a ne informa cu privire la anumite simptome, chiar dacă ne îndoim de gradul de pregătire al medicilor care ne tratează, ci „ne face ipohondri” – sper să fie doar o traducere greşită a textului original.

Faptul că ador să mă uit la Doctor House şi apelez la internet pentru a înţelege ce mi-a zis medicul că am, nu înseamnă că şi devin ipohondru. Internetul nu are nici o vină. Dacă am predispoziţie către ipohondrie, mă pot duce zilnic la bibliotecă şi apoi iau la rând toate cabinetele medicale din oraş (pentru început) şi devin ipohondru fără să aceesez nici măcar un blog de nişă medical.

In situaţia în care sistemul medical mi-ar fi oferit stabilitate şi siguranţă, nu mi-aş mai pierde timpul să mă documentez şi în această privinţă. Dar, atât timp cât îmi atrage atenţia că risc să mă infectez cu gripă aviară, gripă porcină etc. şi că nu pot avea nici cea mai mică încredere în sterilizarea echipamentului pe care îl utilizează, consider că am toate motivele pentru a mă informa cât mai mult cu putinţă vizavi de fiecare simptomă pe care o identific. Recunosc faptul că această conjuctură poate conduce la ipohondrie, dar nu datorită faptului că stau pe net.

Conform dexonline.ro:

IPOHONDRÍE, ipohondrii, s.f. Stare psihică morbidă, caracterizată prin neliniște continuă, teamă și preocupare obsesivă de starea sănătății proprii; idee fixă a cuiva care crede că suferă de o boală pe care în realitate nu o are. [Var.: ipocondríe s.f.] – Din fr. hypocondrie.

Numărul redus de surse de informare credibile, m-a determinat să-mi dezvolt şi mai mult capacitatea de analiză, mai ales de când … staupenet. Conform mărturisirilor repetate ale părinţilor, curiozitatea şi postura de „Toma Necredinciosul” …

Astăzi am reuşit să-mi rezerv câteva clipe pentru a mai arunca o privire prin RSS şi am dat peste un interviu acordat de către Sebastian „VisUrat” Bargau : Va creste numarul companiilor care aleg bloggeri sa le reprezinte imaginea.

Titlul mi-a atras atenţia, aşa ca … click şi lectură îngreunată din cauza structurii site-ului dailybusiness.ro.

Conform titlului, mă aşteptam să găsesc în cadrul articolului câteva relatări despre cum blogosfera a reuşit să atragă atenţia companiilor şi motivele pentru care acestea sunt interesate de acest sport publicitar.

Contrar aştepărilor, am dat peste următorul paragraf:

„ … in afara, daca cineva intra la tine pe blog, ii place cu adevarat ce citeste, iese de acolo printr-un click pe o reclama, nu prin apasarea X-ului din dreapta sus. Este forma lor, impamantenita deja, de a arata ca te apreciaza si te sustin.”

Dacă tu ştii cum e „în afară” în această privinţă, te rog să-mi spui şi mie. Eu nu ştiu. Mi-am notat în agendă şi cu prima ocazie, am să mă interesez.

Dacă este adevărat că a prins o astfel de cutumă, nu văd pentru ce un director de marketing, ar accepta o colaborare cu un blogger în această conjunctură. De ce plecăm de la premiza că nu a auzit de „rata de conversie online”? Ne ducem la el cu jalba în proţap, arătându-i fel şi fel de statistici, conştienţi de faptul că marea majoritate a accesărilor au fost efectuate din bun simţ şi nu din interes?

Hai să nu ne mai furăm căciula unii la alţii. Dacă eşi interesat de mesajul pubicitar din banner, dă un click şi informează-te suplimentar. Dacă nu, închide pagina (pe care oricum trebuie să o închizi) şi comportă-te civilizat.

Dacă nu eşti interesat de nici unul din mesajele publicitare postate la mine pe blog,  nu tu eşti de vină. Eu port întreaga responsabilitate. Este vina mea că în prag de Sfintele Sărbători de iarnă, pun un banner la o promoţie de şlapi de unică folosinţă.