Ca şi pe stradă, şi pe internet regăsim conaţionali cu un nivel psihocomportamental scăzut. Intoarcem capul când îi vedem cum aruncă pe jos cojile de sămânţă. Privim înainte când ridică un anumit deget. Ne mutăm pe un alt scaun, dacă emană un parfum prea natural. Punem câte un bănuţ în mâna întinsă la colţ de stradă. Si exemplele cu o atitudine – consider eu – greşită din partea noastră ar putea continua.

Fiecare le spunem într-un anumit fel. Unii cocalari. Alţii, printre care şi Doru Bucşu, le spun cretininterneţi.

Dar ce ne facem când cel care acuză se comportă la fel ca cel acuzat? Reiau mai jos INTEGRAL frustrările lui Doru Bucşu vizavi de cei pe care îi numeşte „cretininterneţi”:

Am reprodus aceste fraze ca să ştiţi, o vreme, despre ce vorbesc. Sunt comentarii la textele mele. Le-am pus aici, la început, pe acestea patru – dintr-o mie, două, probabil – cu tot cu iscălitura celor trei idioţi, fiindcă vreo cinci mii de semne de acum încolo nu mă mai opresc. N-o să fac nici măcar o pauză de respiraţie, iar în ceea ce priveşte alte nevoi, vă asigur că o să mi le fac chiar în timpul scrisului, direct în text.

Pe internet nu trăiesc doar fiinţe superioare, aşa cum ne învaţă filozofia şi măsurătorile craniene. Nu, acest spaţiu e populat şi de suboameni, adică de fiinţe decăzute din parametrii acceptaţi ai speciei. Sunt fiinţe fără chip, fără identitate, care se pitesc prin hăţişul virtual şi se târăsc printre frustrări. In cea mai mare parte a vieţii lor stau degeaba şi înjură pe net. Ei sunt cretinterneţii.

Majoritatea sunt proşti, impulsivi şi iraţionali. Restul sunt un amestec de securişti în devenire şi securişti fosili. Cu toţii sunt striviţi de propria nemernicie şi se deprimă zilnic, la fiecare comparaţie cu obiectul urii. Ura e permanentă şi aproape animală, chiar dacă, în cazul securiştilor, ea e sechela unui obicei.

Toţi aceşti cromagnoni poartă în cur, înfipt până la frunze, morcovul propriei neimportanţe. Nişte nimeni cu dinţii rânjiţi, cocârjaţi pe tastatură ca onanistul asupra propriului efort, violatori în grup ai gramaticii şi pornodactilografi cu o veşnică mână în pantaloni. Sunt atât de tâmpiţi încât nici nu ştiu să înjure ca lumea. Nu ştiu să scrie “mă-tii” corect iar cuvântul “muie”, pe care-l repetă cu frenezie, îi înspăimântă freudian, încă din adolescenţa tulburată de reverberaţia lui. Înverşunarea şi idioţenia lor rituală sunt neobosite. Fie că înjură din convingere, fie că o fac contracost, fie că sunt susţinători spontani şi entuziaşti ai jegului, cretinterneţii sunt mereu gata să-ţi dea în cap cu propriu lor neant. Fojgăie pe net ca gândacii de întuneric şi împroaşcă peste tot ca ploşniţa puturoasă. Sunt laşi şi mulţi, iar mulţimea lor are proporţiile deratizării. În fine, competenţa unică a acestor proşti cu nervi e să arunce cu căcat în cineva.

Dacă au sex masculin, cretinterneţii îl au, fără dicuţie, mic. Complexele ţipă din răsputeri la fiecare fiecare rotire de penis în propoziţie, iar bărbăţia lor învârtoşată şi răzbunătoare e, invariabil, un vis. De-ar fi să iasă la lumină, în toată splendoarea lui gheboşată, cretinternetul mascul ar pune antropologia pe gânduri.

Femeia cretinternetă e urâtă la modul radical, e frigidă şi are barbă. Sunt îndreptăţit să presupun că de-aia şi stă ascunsă. Altminteri s-ar arăta la vedere ca să ma scuipe direct în faţă.

Cu facultatea de judecare lipsă, cretinterneţii de ambele sexe insultă reflex, automat, fără să citească referinţa uneori, fără că cântărească o secundă sensul şi semnificaţia textului ultragiat, fără să cunoască autorul, fără să-şi dea o şansă cât de mică să devină bipezi.

Pericolul pe care aceşti înapoiaţi îl aduc în online este îndepărtarea comentatorilor serioşi. Oamenii inteligenţi, decenţi, echilibraţi, oamenii la a căror fază evolutivă cretinterneţii n-au putut ajunge, nu se simt bine între flegme. Aceşti oameni sunt uneori mai inspiraţi decât autorii pe care-i comentează şi de foarte multe ori mai competenţi. Prezenţa lor raţională în pagină e tonică şi constructivă. Ei sunt feed-back-ul creativ, sunt corecţia generatoare de noi teme şi idei. Balele şi mucii le provoacă silă şi atunci aceşti oameni dispar.

Ei bine, pentru această prigoană a inteligenţei calme, cretinterneţii trebuie judecaţi dur. E prea puţin important faptul că asmuţirea lor are resort politic. E prea puţin important că dacă-l critici pe Băsescu ţi se varsă în cap o oală cu lături. E prea puţin important că, dacă, de exemplu, îl faci praf pe Geoană, cretinterneţii te tratează ca pe o lichea capabilă să se reabiliteze. Importantă rămâne obsesia acestor neanderthalieni de a timora vocile mai slabe de înger şi de a răsturna ideile unui articol în avantajul lor.

De aia mi se pare că portretul cretinternetului nu e complet fără vocaţia de turnător şi stofa de canalie. Secta asta de dobitoci stăpâniţi de o laşitate genetică a stat mereu departe de risc. Cretinterneţii şi derivatele lor au stat departe de anticomunismul anilor ‘90, au ocolit cu prudenţă Piaţa Universităţii, au privit Revoluţia de pe margine. N-au călcat pe nicăieri pe unde s-a luat bătaie sau s-a murit în timp ce se lua bătaie sau se murea. Toate locurile sacre le sunt străine, dar pe toate, în nemernicia lor încovoiată, le invocă. Impostori, ipocriţi, şi cu design moral de râmă, cretinterneţii sunt azi cea mai urâtă formă de exprimare a cetăţeniei române. Sunt entităţi care coincid cu senzaţia de vomă. Sunt suflete moarte fără fişă de deces. Sunt o fotografie cu neantul care se masturbează.

Aţi observat, desigur, că şi eu îi înjur. Bună observaţie. Mai mult, o fac cu plăcere. O fac însă la lumina zilei, privindu-i în ochii pe care şi-i feresc. Eu am buletin de identitate la vedere şi senzaţia fermă că, pocnindu-i peste bot, fac un act ratat de ecarisaj.

Cu asta consider deschisă dezbaterea despre jeg şi anonimat pe internet, şi-i invit pe cretinterneţi să mă înjure.

A vedea si bârna din propriul ochi (Matei 7,3-4).

Via RSS, am citit mai întâi articolul „Imi este ruşine” autor Ion Oprea –

Rusine tuturor celor care isi aduc aminte de Revolutie doar in scopuri electorale, indiferent de culoarea politica sub care si-o insusesc, nesimtitii. Rusine celor care isi fac campanii de imagine in care pretind ca ar cere respect si apoi se complac in dezinformarea celor pentru care ar fi cerut respect in primul rand. Rusine mijloacelor de comunicare in masa care au devenit mijloace de manipulare in masa. Vreti respect? Eu vreau rusine. Sa va fie.

Poate nu stiati, insa am ajuns din nou bataia de joc a lumii. Nu dau link-uri, motivul e in titlul acestui articol si in fiecare paragraf. IMI ESTE RUSINE.

Apoi , m-am oprit asupra aticolului “Riscurile cumparaturilor online, dezbatere cu Andreea Stefan de la @evzro” – autor Liviu Taloi.

Ideea este ca sunt destui jurnalisti care isi fac treaba doar pe jumatate, iar publicul care citeste si care nu deschide prea des computerul si nu cauta folosind google o sa creada cele scrise mai sus. Pentru fix acest lucru trebuie sa luam atitudine si sa corectam informatiile de tipul acesta care fac rau, si nu sunt scrise decat pentru a umple un centimetru patrat din ziar, sau pentru ca acum e la moda sa-i infieram pe hackerii din online! Sper sa fiu indexat cat de cat ok cu acest post, si ca lumea sa il citeasca.

La Evenimentele din ’89, eu eram la ţară la bunici. Ar fi greşit să afirm că m-am bucurat că a căzut Ceauşescu. Eram vesel pentru că toţi cei din jurul meu erau veseli, dar abia peste câţiva ani am înţeles şi de ce erau veseli. Erau veseli pentru că erau … liberi.

Ne-a trebuit peste 20 de ani ca să înţelegem că libertatea implică şi obligaţia de a lua atitudine atunci când cineva de lângă tine îşi bate joc de ceea ce tu preţuieşti. Ne plângem de cocalari, dar sunt ai noştri – noi le-am permis să crească alături de copiii noştri.

Iţi adresez rugămintea de a proteja INTERNETUL ori de câte ori se iveşte ocazia, de aberaţiile din presa scrisă. Nu încurajez polemicile presa scrisă / presa online, dar nu vreau să mai treacă încă 20 de ani pentru a  ne fi ruşine şi în această privinţă. Hai să învăţăm măcar din propriile greşeli.

Numărul redus de surse de informare credibile, m-a determinat să-mi dezvolt şi mai mult capacitatea de analiză, mai ales de când … staupenet. Conform mărturisirilor repetate ale părinţilor, curiozitatea şi postura de „Toma Necredinciosul” …

Astăzi am reuşit să-mi rezerv câteva clipe pentru a mai arunca o privire prin RSS şi am dat peste un interviu acordat de către Sebastian „VisUrat” Bargau : Va creste numarul companiilor care aleg bloggeri sa le reprezinte imaginea.

Titlul mi-a atras atenţia, aşa ca … click şi lectură îngreunată din cauza structurii site-ului dailybusiness.ro.

Conform titlului, mă aşteptam să găsesc în cadrul articolului câteva relatări despre cum blogosfera a reuşit să atragă atenţia companiilor şi motivele pentru care acestea sunt interesate de acest sport publicitar.

Contrar aştepărilor, am dat peste următorul paragraf:

„ … in afara, daca cineva intra la tine pe blog, ii place cu adevarat ce citeste, iese de acolo printr-un click pe o reclama, nu prin apasarea X-ului din dreapta sus. Este forma lor, impamantenita deja, de a arata ca te apreciaza si te sustin.”

Dacă tu ştii cum e „în afară” în această privinţă, te rog să-mi spui şi mie. Eu nu ştiu. Mi-am notat în agendă şi cu prima ocazie, am să mă interesez.

Dacă este adevărat că a prins o astfel de cutumă, nu văd pentru ce un director de marketing, ar accepta o colaborare cu un blogger în această conjunctură. De ce plecăm de la premiza că nu a auzit de „rata de conversie online”? Ne ducem la el cu jalba în proţap, arătându-i fel şi fel de statistici, conştienţi de faptul că marea majoritate a accesărilor au fost efectuate din bun simţ şi nu din interes?

Hai să nu ne mai furăm căciula unii la alţii. Dacă eşi interesat de mesajul pubicitar din banner, dă un click şi informează-te suplimentar. Dacă nu, închide pagina (pe care oricum trebuie să o închizi) şi comportă-te civilizat.

Dacă nu eşti interesat de nici unul din mesajele publicitare postate la mine pe blog,  nu tu eşti de vină. Eu port întreaga responsabilitate. Este vina mea că în prag de Sfintele Sărbători de iarnă, pun un banner la o promoţie de şlapi de unică folosinţă.

Dragoş Mănacu a încercat să răspundă în cadrul articolului „Despre cifre şi context”, celor care nu au reuşit să se bucure de propriile proiecte online … româneşti. Vrem – nu vrem, monetizarea unui site se bazează pe cifre, pe rapoarte, pe statistici, motiv pentru care în momentul în care concepem un proiect online pentru români, trebuie să ţinem cont de particularităţile internetului românesc.

Apreciez faptul că Dragoş atrage atenţia asupra unei capcane în care cad foarte multe persoane care îşi desfăşoară activitatea în departamente de marketing: „De cele mai multe ori noi aplicam teoria respectiva fara a lua in considerare particularitatile pietei locale, care fac respectivele teorii inutilizabile.” Un proiect întocmit corect conţine câteva exemple pozitive, respectiv – negative) ale unor proiecte asemănătoare desfăşurate în alte regiuni (este păcat să nu învăţăm din experienţa altora) şi modalităţi ipotetice prin care acestea ar putea fi implementate în ţara noastră. O astfel de abodare, permite o identificare şi o conştientizare mai bună a particularităţilor pieţei locale.

Fara a avea pretentia unor indicatori foarte stiintifici, cifrele de mai sus impreuna cu lista succeselor pentru consumatorii locali online si offline ne ajuta sa tragem niste concluzii simple:

1. Piata romaneasca este foarte mica. Romania are o populatie mica, cu o putere de cumparare mica. Asta dicteaza un volum si niste obiceiuri de achizitie – respectiv clientii isi cheltuiesc putinii bani pentru a-si acoperi nevoile de baza. Asadar, abia putem sa vorbim de segmentarea pieteii, iar din segmentele formate foarte putine sunt profitabile.
2. Costul de a face business in Romania este considerabil. Chiar daca salariile sunt relativ mici in comparatie cu pietele externe, costurile totale sunt mari. Asadar, avand costuri mari, atacarea unui segment restrans sau a unei nise este o eroare majora. Presupunand ca ai atinge nivelul maxim posibil de succes, tot abia ti-ai acoperi costurile – capcana in care cad majoritatea proiectelor online romanesti.
3. Limitarile limbii, ale culturii si ale pietei sunt dramatice. Poti accesa doar piata minuscula cu putere mica de cumparare. Pentru a adresa piata internationala deja trebuie depasite doua obstacole majore: cultura de business occidentala (mult mai evoluata si mai sofisticata) si folosirea limbii engleze (nefiind nativa, tranzitia este costisitoare). (preluat: manac.ro)

La această listă, eu aş mai adăuga şi al 4-lea puct: Etica în internetul românesc. Intr-o perioadă în care din ce în ce mai mulţi români îşi manifestă dezamăgirea faţă de gradul redus de educaţie al unor concetăţeni, nici internetul românesc nu duce lipsă de proiecte online lipsite de etică. Există prostie omenească, dar unii mai şi scot bani din ea. Mă refer aici la acei bloggeri care sunt complici la promovarea unor expresii necuviicioase. Mă refer la acele site-uri de ştiri în care pentru a citi integral un articol, trebuie să te strecori prin fel şi fel de bannere. Mă refer aici la cei care acceptă să laude un produs prost, în schimbul unor bănuţi. Mă refer aici la cei care realizează web-site-uri cu imagini luate de pe net şi cu texte luate de la site-urile concurente. Mă refer aici la clienţii care confundă un domeniu web, cu un domeniu lângă Bâlea Lac.

Intr-adevăr, piaţa românească online este destul de mică. Nu o putem mări, dar măcar o putem educa şi monetiza corespunzător. Noi nu avem nevoie de votul lor din 5 în 5 ani, ci depindem de ei în fiecare zi.

Fiecare dintre noi şi-a exprimat cel puţin o singură dată dezamăgirea că unii dintre concetăţenii noştri au deficienţe în ceea ce priveşte bunul simţ. Ne uităm la ei, înghiţim în sec şi ne gândim la alte ţări mai civilizate. Nu luăm atitudine. Nu luăm atitudine nici măcar atunci când ne stă în putinţă să stopăm anumite comportamente.

Am întâlnit familii care nu acceptă să se ridice tonul în incinta locuinţei lor, indiferent de motiv. Si nu din principii Feng Shui. Ei consideră că şi o problemă poate fi rezolvată discutând calm, iar atât timp cât eşti oaspete în casa lor eşti obligat să îi respecţi. Ce faci la tine acasă e problema ta, dar ce faci la ei în casă este problema lor.

Fiecare blogger are control complet asupra comentariilor care sunt afişate pe blogul său. In momentul în care un astfel de comentariu conţine expresii necuviincioase, întreaga răspundere îi aparţine blogger-ului. Fiecare este liber să posteze ce vrea pe un blog, dar bloggerul este cel care decide dacă acceptă sau nu acele comentarii pe propriul blog.

Vrem să avem o blogosferă educată? Hai să nu mai fim părtaşi la promovare unor expresii necuviincioase.

Exemplul de astăzi, pe această temă, a fost preluat de pe zoso.ro

Tastând în paşi de vals … un, doi, trei / un, doi, trei… (ascult în căşti un playlist cu melodii de vals), am decis să accept o nouă provocare. De mic copil mi-au plăcut provocările. La început, părinţii au încercat să mă determine să mai renunţ la o parte dintre ele, dar … cu timpul, le-am câştigat încrederea. Le mulţumesc pe această cale pentru răbdarea de care au dat dovadă când le spuneam ce mi-am mai propus şi le promit că voi încerca să fiu la rândul meu răbdător cu proprii copii. Această trăsătură mi-a atras admiraţie, invidie, bucurii şi necazuri, dar îţi mărturisesc că nimic nu se compară cu bucuria pe care ţi-o aduce îndeplinirea unui vis mai deosebit.

Mai devreme sau mai târziu, faţă de cum îmi planificasem în primă fază, mi-am dus la bun sfârşit toate provocările în care m-am avântat.

Astăzi am acceptat o nouă provocare : să-mi aduc umila contribuţie la îndrumarea celor care utilizează internetul, conform unei deontologii.

Conform dexonline.ro – DEONTOLOGÍE s. f. 1. parte a eticii care studiază normele și obligațiile specifice unei anumite profesiuni. 2. teorie despre datorie, despre obligațiile morale. (< fr. déontologie).

Indiferent care sunt normele recomandate de către agenţiile de publicitate, indiferent de promovarea excesivă a reţelelor sociale, indiferent de conflictele dintre mass-media tradiţională şi jurnalism online, indiferent de deciziile clasei politice privind internetul, indiferent de incertitudinele privind corectitudinea informaţiilor postate pe site-uri oficiale, de fiecare dintre noi depinde dacă ne conformăm sau nu unor obligaţii morale. Deontologie nu reprezintă obligativitate, ci proprie conştiinţă.

Nu este uşor, dar nici imposibil.

p.s. dacă ar fi să accept reîncarnarea, aş spune că am păstrat câte ceva din cultura asiatică.

Intr-un articol de pe Kapra’s blog, mi-a atras atenţia un nou termen ROPO (research online / purchasing offline – informare online / cumpărare offline). Acest concept de marketing caracterizează atitudinea actuală a cumpărătorilor : se informează online, dar preferă să cumpere offline.

Ca urmare a crizei economice cu care ne confruntăm, pretenţiile cumpărătorului au crescut. A înţeles că el este un cumpărător şi nu doar consumator. A înţeles faptul că, înainte să achiziţioneze un produs, trebuie să înveţe care sunt caracteristicele acestuia şi apoi să se documenteze despre ele. A înţeles faptul că este recomandat să îţi iei un produs conform nevoilor personale şi nu doar ca al vecinului. A înţeles faptul că trebuie să înveţe să fie mai chibzuit la cumpărături.

Internetul vine în sprijinul său şi îi oferă informaţii. Adresez pe această cale rugămintea de a nu mai posta comentarii publicitare fără să se menţioneze în clar acest aspect. Azi postezi tu că este bun săpunul şi eu te cred, mâine postez eu că este bun şamponul şi mă crezi tu. Ce am rezolvat dacă minţim amândoi??!?! Nu avem cum să modificăm conţinutul etichetelor, dar putem să nu ne mai aducem contribuţia la promovarea unor produse non-conforme cu menţiunile de pe acestea.

Cei care ştiu să vândă, cunosc de mult timp acest concept. Ei au înţeles particularităţile actuale ale internetului, motiv pentru care acordă o atenţie mai mare promovării online a caractereristicilor produselor, decât promovării unor campanii publicitare sezoniere. De noi depinde dacă respectăm sau nu încrederea acordată de către cei care ne citesc. Ti-a plăcut săpunul, laudă-l, dar dacă nu ţi-a plăcut, fii sincer şi spune-mi ce nu ţi-a plăcut. Astfel, mă ajuţi şi pe mine şi pe producător.

Eu nu sunt de acord cu sintagma „Clientul nostru – stăpânul nostru”, dar am susţinut de fiecare dată necesitatea unei informări corecte a cumpărătorului.