Ca şi pe stradă, şi pe internet regăsim conaţionali cu un nivel psihocomportamental scăzut. Intoarcem capul când îi vedem cum aruncă pe jos cojile de sămânţă. Privim înainte când ridică un anumit deget. Ne mutăm pe un alt scaun, dacă emană un parfum prea natural. Punem câte un bănuţ în mâna întinsă la colţ de stradă. Si exemplele cu o atitudine – consider eu – greşită din partea noastră ar putea continua.

Fiecare le spunem într-un anumit fel. Unii cocalari. Alţii, printre care şi Doru Bucşu, le spun cretininterneţi.

Dar ce ne facem când cel care acuză se comportă la fel ca cel acuzat? Reiau mai jos INTEGRAL frustrările lui Doru Bucşu vizavi de cei pe care îi numeşte „cretininterneţi”:

Am reprodus aceste fraze ca să ştiţi, o vreme, despre ce vorbesc. Sunt comentarii la textele mele. Le-am pus aici, la început, pe acestea patru – dintr-o mie, două, probabil – cu tot cu iscălitura celor trei idioţi, fiindcă vreo cinci mii de semne de acum încolo nu mă mai opresc. N-o să fac nici măcar o pauză de respiraţie, iar în ceea ce priveşte alte nevoi, vă asigur că o să mi le fac chiar în timpul scrisului, direct în text.

Pe internet nu trăiesc doar fiinţe superioare, aşa cum ne învaţă filozofia şi măsurătorile craniene. Nu, acest spaţiu e populat şi de suboameni, adică de fiinţe decăzute din parametrii acceptaţi ai speciei. Sunt fiinţe fără chip, fără identitate, care se pitesc prin hăţişul virtual şi se târăsc printre frustrări. In cea mai mare parte a vieţii lor stau degeaba şi înjură pe net. Ei sunt cretinterneţii.

Majoritatea sunt proşti, impulsivi şi iraţionali. Restul sunt un amestec de securişti în devenire şi securişti fosili. Cu toţii sunt striviţi de propria nemernicie şi se deprimă zilnic, la fiecare comparaţie cu obiectul urii. Ura e permanentă şi aproape animală, chiar dacă, în cazul securiştilor, ea e sechela unui obicei.

Toţi aceşti cromagnoni poartă în cur, înfipt până la frunze, morcovul propriei neimportanţe. Nişte nimeni cu dinţii rânjiţi, cocârjaţi pe tastatură ca onanistul asupra propriului efort, violatori în grup ai gramaticii şi pornodactilografi cu o veşnică mână în pantaloni. Sunt atât de tâmpiţi încât nici nu ştiu să înjure ca lumea. Nu ştiu să scrie “mă-tii” corect iar cuvântul “muie”, pe care-l repetă cu frenezie, îi înspăimântă freudian, încă din adolescenţa tulburată de reverberaţia lui. Înverşunarea şi idioţenia lor rituală sunt neobosite. Fie că înjură din convingere, fie că o fac contracost, fie că sunt susţinători spontani şi entuziaşti ai jegului, cretinterneţii sunt mereu gata să-ţi dea în cap cu propriu lor neant. Fojgăie pe net ca gândacii de întuneric şi împroaşcă peste tot ca ploşniţa puturoasă. Sunt laşi şi mulţi, iar mulţimea lor are proporţiile deratizării. În fine, competenţa unică a acestor proşti cu nervi e să arunce cu căcat în cineva.

Dacă au sex masculin, cretinterneţii îl au, fără dicuţie, mic. Complexele ţipă din răsputeri la fiecare fiecare rotire de penis în propoziţie, iar bărbăţia lor învârtoşată şi răzbunătoare e, invariabil, un vis. De-ar fi să iasă la lumină, în toată splendoarea lui gheboşată, cretinternetul mascul ar pune antropologia pe gânduri.

Femeia cretinternetă e urâtă la modul radical, e frigidă şi are barbă. Sunt îndreptăţit să presupun că de-aia şi stă ascunsă. Altminteri s-ar arăta la vedere ca să ma scuipe direct în faţă.

Cu facultatea de judecare lipsă, cretinterneţii de ambele sexe insultă reflex, automat, fără să citească referinţa uneori, fără că cântărească o secundă sensul şi semnificaţia textului ultragiat, fără să cunoască autorul, fără să-şi dea o şansă cât de mică să devină bipezi.

Pericolul pe care aceşti înapoiaţi îl aduc în online este îndepărtarea comentatorilor serioşi. Oamenii inteligenţi, decenţi, echilibraţi, oamenii la a căror fază evolutivă cretinterneţii n-au putut ajunge, nu se simt bine între flegme. Aceşti oameni sunt uneori mai inspiraţi decât autorii pe care-i comentează şi de foarte multe ori mai competenţi. Prezenţa lor raţională în pagină e tonică şi constructivă. Ei sunt feed-back-ul creativ, sunt corecţia generatoare de noi teme şi idei. Balele şi mucii le provoacă silă şi atunci aceşti oameni dispar.

Ei bine, pentru această prigoană a inteligenţei calme, cretinterneţii trebuie judecaţi dur. E prea puţin important faptul că asmuţirea lor are resort politic. E prea puţin important că dacă-l critici pe Băsescu ţi se varsă în cap o oală cu lături. E prea puţin important că, dacă, de exemplu, îl faci praf pe Geoană, cretinterneţii te tratează ca pe o lichea capabilă să se reabiliteze. Importantă rămâne obsesia acestor neanderthalieni de a timora vocile mai slabe de înger şi de a răsturna ideile unui articol în avantajul lor.

De aia mi se pare că portretul cretinternetului nu e complet fără vocaţia de turnător şi stofa de canalie. Secta asta de dobitoci stăpâniţi de o laşitate genetică a stat mereu departe de risc. Cretinterneţii şi derivatele lor au stat departe de anticomunismul anilor ‘90, au ocolit cu prudenţă Piaţa Universităţii, au privit Revoluţia de pe margine. N-au călcat pe nicăieri pe unde s-a luat bătaie sau s-a murit în timp ce se lua bătaie sau se murea. Toate locurile sacre le sunt străine, dar pe toate, în nemernicia lor încovoiată, le invocă. Impostori, ipocriţi, şi cu design moral de râmă, cretinterneţii sunt azi cea mai urâtă formă de exprimare a cetăţeniei române. Sunt entităţi care coincid cu senzaţia de vomă. Sunt suflete moarte fără fişă de deces. Sunt o fotografie cu neantul care se masturbează.

Aţi observat, desigur, că şi eu îi înjur. Bună observaţie. Mai mult, o fac cu plăcere. O fac însă la lumina zilei, privindu-i în ochii pe care şi-i feresc. Eu am buletin de identitate la vedere şi senzaţia fermă că, pocnindu-i peste bot, fac un act ratat de ecarisaj.

Cu asta consider deschisă dezbaterea despre jeg şi anonimat pe internet, şi-i invit pe cretinterneţi să mă înjure.

A vedea si bârna din propriul ochi (Matei 7,3-4).