20Mai

Respectă-ţi cuvântul faţă de cei care se ocupă de site

Scris în E-marketing | Jurist internet 2 Comentarii

Stiu că românul e iute la mânie, mai ales într-o perioadă în care asumarea responsabilităţii a devenit o raritate, dar te sfătuiesc să te gândeşti de două ori dacă intenţionezi să nu-ţi respecţi cuvântul faţă de cel / cea / echipa care se ocupă de mentenanţa şi promovarea propriului site.

Din motive obiective nu intru în detalii. Dacă ai site, consider că eşti destul de matur să înţelegi că aceste persoane dispun şi de cunoştinţele necesare pentru a-ţi creea o imagine online negativă – cu respectarea prevederilor contractuale.

10Mar

Telefonul Consumatorului Online

Scris în Jurist internet Fără comentarii

Anul trecut am atras si eu atentia asupra superficialitatii cu care cei care spun ca se ocupa cu protectia consumatorului, trateaza mediul online (staupenet.ro: Protectia consumatorului online). Conform unui ordin conceput pe genunchi fiecare agazin online era obligat sa adauge pe site un link catre www.anpc.gov.ro, chiar daca pe site-ul respectiv nu era nici un formular de contact sau o adresa de email afisata in clar.

Intre timp am mai fost inca o data la votare. Nu stiu daca rezultatul a condus la vre-o schimbare de personal la ANPC, dar cert este faptul ca cei care se afla in prezent la conducerea ANPC sunt si mai superficiali in aceasta privinta.

Conform unui articol recent din avocatnet.ro,

Operatorii economici care comercializeaza produse prin intermediul comertului electronic, sau pachete de servicii turistice si bilete de avion vor fi obligati sa afiseze Telefonul Consumatorului, pentru a da posibilitatea si acestui segment de consumatori sa sesizeze anumite nereguli, se mentioneaza intr-un proiect de ordin initiat de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC).

In concluzie, afisam link catre ei (va dati seama ce sprijin seo le oferim gratuit) si pentru ca ei nu au invatat sa utilizeze e-mai-ul – precum cei care cumparana online, ne obliga sa punem si nr de telefon. Ca sa stie omul unde sa-i sune! Poate nu ar strica sa punem mana de la mana ca sa facem un proiect cu fonduri nerambursabile pentru evaluarea consumatorului online din Romania – nu de alta, dar as fi foarte curios sa stiu cati dintre cei care comanda de la un magazin online romanesc mai folosesc telefonul ca mijloc principal de comunicare.

Atat timp cat vreti sa protejati persoanele care comanda online, veniti si stati alaturi de noi – in mediul online. Altfel, nu aveti de unde sa stiti care sunt problemele cu care ne confruntam. Noi folosim telefonul din ce in ce mai putin. Noi folosim email, skype, mes si nu in ultimul rand – retele sociale. Voi chiar credeti ca avem timp sa stam cu telefonul la ureche si sa ascultam cine mai stie ce melodie pana cand unul din operatori este disponibil?!?!?

ps. Si daca tot veni vorba de protectia consumatorului online, poate aruncati o privire si pe staupenet.ro: Consumatorii tepari online.

08Mar

Ce se ascunde in spatele taxei anuale pentru domeniile.ro

Scris în Jurist internet | Web site 3 Comentarii

Eu recomand celor care doresc sa-si achizitioneze un domeniu *.ro sa il cumpere direct de la rotld.ro. Pretul e putin mai mare decat la unii pateneri ai sai, nu trimit factura, daca vrei sa fie activat mai repede trebuie sa le trimiti dovada platii – dar nu imi plac intermediarii in acest caz.

Coincindenta sau nu – in momentul in care mi-a fost semnalat articolul Hostway Romania solicita schimbarea practicilor abuzive ale RoTLD, eram impreuna cu un partener si completam formularul de la rotld.ro pentru achizitia unui domeniu. Ii explicasem deja ca domeniul *.ro este achizitionat pe viata, conform prevederilor legale in vigoare. Atunci a ridicat din umeri si a afirmat mahnit “Suntem in Romania. Tara tuturor posibilitatilor si a tururor abuzurilor”. Pentru a destinde putin atmosfera, am deschis pagina si am lecturat articolul impreuna. Chiar daca subscriu la unele nemultumiri specificate de catre cei de la Hostway, am ramas surprins cand am fost intrebat: “Intelegi unde este curcanul?” curcan … internet … broker … abuz … aaaa … Ciocoi vechi si noi – Nicolae Filimon … comision … am inteles ce e curcanul, dar … am ridicat neputincios din umeri – nu il regaseam in context.

Si asa a inceput o lectie despre cum se fac bani din taxe, fara sa iti asumi nici cea mai mica responsabilitate. Teoretic e simplu, iar practic e si mai simplu daca esti in momentul potrivit la locul potrivit.

Cu mentiunea ca este doar o parere personala, a unui tanar pe care nu il interseaza luptele de culise de la RoTLD, el a afirmat ca “curcanul” este tocmai aceasta taxa anuala sau … macar un comision destul de mare din aceasta taxa pentru cei care au inregistrat domeniul.

In situatia in care se va ajunge sa platim o taxa anuala pentru domeniile *.ro, ti se pare corect ca cei care au inregistrat domeniile sa ia un comision din aceasta taxa?

20Dec

Taxa anuală pentru domeniile ro

Scris în Jurist internet 2 Comentarii

Se pare că problema domeniilor .ro blocate a redevenit temă de discuţii. (Capital.ro : Investitorii acuza : Haos total în zona domeniilor de internet .ro)

Prin domenii .ro blocate se înţeleg acele domenii care au fost achiziţionate pe viaţă şi care, din diferite motive, nu sunt utilizate. In această categorie nu sunt incluse domeniile care dispun de un hosting, chiar dacă unica pagină conţine un anunţ de vânzare. Prin domeniu web neutilizat se înţelege un domeniu web care nu are setat nici un nameserver, care nu este hostat nicăeri.

Există două categorii de solicitanţi de domenii blocate: administratori de agenţi economici care au neglijat achiziţionarea unui domeniu web .ro cu numele societăţii şi persoane care doresc preluarea unor astfel de domenii cu denumire reprezentativă într-un anumit segment de activitate.

Consider că readucerea în discuţie a domeniilor .ro blocate nu are nici o legătură cu refuzul RoTLD de a se implica în cazul traianbasescu.ro şi nici cu criza financiară cu care se confruntă în prezent toate instituţiile statului. Consider că această situaţie se datorează dorinţei de a elimina orice suspiciune privind vânzarea unor domenii deblocate, fără acceptul primului cumpărător (care nu a mai putut fi contactat).

Una din modalităţile luate în calcul pentru descurajarea blocării unui domeniu .ro este introducerea unei taxe anuale. Din punctul meu de vedere, introducerea unei astfel de taxe va conduce la dispariţia de pe internet a unui număr foarte mare de site-uri personale. Atât timp cât internetul românesc încă mai înregistrează goluri imense, o nouă taxă îi va îngreuna şi mai mult dezvoltarea. Dacă pentru o firmă, o taxă anuală poate să nu reprezinte o povară prea mare, pentru un blogger care abia sa decis să renunţe la platformele gratuite poate deveni un factor decisiv.

In situaţia în care se doreşte totuşi o transparenţă privind deblocarea unor anumite domenii, recomand ca toate domeniile care nu au setate nameservere valide pe o perioadă de 12 luni să fie anulate automat, după o notificare în prealabil a posesorului.

Având în vedere necesitatea stabilităţii privind administrarea domeniiilor web, NU sunt de acord ca acest serviciu să fie externalizat unui agent economic. Un agent economic, indiferent de natura sa, urmăreşte obţinerea unui profit şi este predispus la practici neloiale grave.

Intr-o perioadă în care internetul este considerat liantul secolului în care trăim, trebuie să încurajăm dezvoltarea lui într-un climat civilizat şi nu să-l îngrădim.

29Oct

Site-ul nu este important, dacă vrei să faci o reclamaţie online

Scris în Jurist internet 4 Comentarii

Un magazin online este obligat să afişeze un link către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului anpc.gov.ro (detalii staupenet.ro : Protectia consumatorului online), dar poţi să-i faci reclamaţie şi la Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România în pagina Reclamatii.

La prima vedere, pagina de reclamaţii pare a fi concepută de către nişte persoane care posedă cunoştinţe minime de drept, de persoane care au păşit măcar o singură dată într-o sală de judecată şi nu de către nişte persoane / funcţionari publici care îşi încep pregătirea doar după ocuparea postului. Din păcate, prima parte a formularului este specifică unei reclamaţii în care atât reclamantul, cât şi reclamatul sunt două persoane fizice moderne. In situaţia în care vrei să faci o reclamaţie unui agent economic, bifând una din problemele din listă, consider că trebuie să intueşti că în câmpul “nume” poţi să menţionezi denumirea socieatăţii. Dacă ştii datele de identificare fiscală, consideri că nu sunt importante dacă nu îţi sunt solicitate.

Dar unde menţionezi adresa url a magazinului online? In câmpul “detalii”? Bănuiesc că DA, de vreme ce ei nu consideră site-ul atât de important încât să-i aloce un câmp de sine stătător în formularul de reclamaţii.

07Oct

Protecţia consumatorului online în atenţia comisarilor UE

Scris în Jurist internet Fără comentarii

Amploarea formidabilă înregistrată de către comerţul online a atras şi atenţia comisarilor UE pentru protecţia consumatorilor. Conform raportului „Protecția consumatorilor: UE își înăsprește controalele privind site-urile internet care comercializează produse electronice” publicat pe www.europa.eu, comisarii europeni au verificat 369 de site-uri care comercializează online produse electronice. Este lăudabila intenţia de a ancheta modalităţile în care aceste magazine online tratează publicitatea înşelătoare şi practicile neloiale, dar acest raport nu este obiectiv.

Primul indiciu vizavi de calitatea acestui raport :” Acțiunea a vizat 369 de site-uri internet care comercializează către consumatorii din UE cele mai solicitate produse electronice”. Nu au fost vizate magazinele online care sunt administrate de către agenţi economici înregistraţi în UE, ci site-urile care vând comsumatorilor din UE. Poate fi o eroare de fond, sau doar o documentare incompletă. Una din principalele caracteristici ale comerţului online este caracterul său transfrontalier.

Chiar dacă au fost vizate în mod explicit magazinele online de produse electronice, rezultatele sunt unele cu caracter general: drepturile consumatorului, informaţii incomplete privind preţul şi datele de contact ale comerciantului. Garanţia produselor şi existenţa unor produse piratate nu este abordată nici măcar evaziv. Nu trebuie să ne protejeze doar în privinţa efectuării cumpărăturii în sine, ci şi în privinţa calităţii bunurilor cumpărate.

Comisarul UE pentru consumatori, Meglena Kuneva a declarat: „Am avut în vedere site-urile internet care comercializează produse electronice întrucât știu din corespondența pe care o primesc și din plângerile adresate centrelor europene pentru consumatori că aceste site-uri reprezintă o problemă reală pentru consumatori. Am constatat că peste jumătate din comercianții cu amănuntul care vând online produse electronice înșeală așteptările consumatorilor. Este vorba despre o problemă la nivelul UE care necesită găsirea unei soluții la scară europeană. În lunile următoare, sunt necesare multe eforturi pentru îndreptarea acestui sector, deoarece consumatorii europeni merită servicii mai bune.”

Care sunt aşteptările consumatorilor?!?!?! Nu ştiu cum e în alte ţări din UE, dar administratorii de magazine online de produse electronice, din România, se confruntă cu un nivel redus de informare a clienţilor privind caracteristicele produselor comercializate. Există o categorie de persoane care comandă un anumit produs, fără să fie în măsură să analizeze corespunzător parametrii tehnici şi apoi solicită returul când constată că a greşit. Imi aduc aminte de o întrebare adresată de un prieten, posesor de magazin online de componente pc : „Dacă te duci la piaţă şi în loc de pătrunjel, iei leuştean, ce faci? Te întorci şi acuzi bătrânica că te-a înşelat sau taci şi de altă dată eşti mai atent? Ce vină are vânzătoarea că tu nu ştii să deosebeşti pătrunjelul de leuştean, dar nici nu soliciţi ajutorul?”

Nu trebuie să confundăm prostia şi lipsa de informare a cumpărătorului online cu norme de protecţie a acestuia. Dacă tu comanzi online un calculator de pe un site care nu îşi face publice datele de contact, efectuând inclusiv plata, fără să ai nici cea mai vagă idee despre ce înseamnă compatibilitate, este o problemă. Dacă tu comanzi ceva în cunoştinţă de cauză şi primeşti altceva, este într-adevăr o problemă. Clientul NU este stăpânul nostru!

Protecția consumatorilor: UE își înăsprește controalele privind site-urile internet care comercializează produse electronice

Comisarul UE pentru consumatori, Meglena Kuneva, a anunțat astăzi rezultatele unei anchete la nivelul UE cu privire la publicitatea înșelătoare și la practicile neloiale de pe site-urile internet care comercializează produse electronice de consum. Ancheta a inclus 26 de state membre, la care s-au adăugat Norvegia și Islanda. Acțiunea a vizat 369 de site-uri internet care comercializează către consumatorii din UE cele mai solicitate produse electronice: aparate de fotografiat digitale, telefoane mobile, playere audio personale, playere DVD, echipamente pentru calculatoare și console pentru jocuri. Ancheta a examinat 200 dintre cele mai importante site-uri internet care comercializează produse electronice, precum și peste 100 de site-uri internet care au fost selecționate pe baza plângerilor primite din partea consumatorilor. Rezultatele verificărilor desfășurate anul acesta în luna mai arată că 55% din site-urile internet examinate au prezentat nereguli, în special cu privire la următoarele aspecte: informații înșelătoare privind drepturile consumatorilor; informații înșelătoare privind costul total al produsului; sau coordonate de contact incomplete ale comerciantului. Verificările inițiale realizate de autoritățile naționale vor fi urmate acum de o etapă de executare, în cursul căreia autoritățile naționale contactează societățile respective și le solicită să-și rectifice site-urile internet sau să-și clarifice poziția. În această primă etapă, trei țări, și anume Islanda, Letonia și Norvegia au publicat numele site-urilor internet care au făcut obiectul anchetei (a se vedea MEMO/09/379 ).

Comisarul UE pentru consumatori, Meglena Kuneva a declarat: „Am avut în vedere site-urile internet care comercializează produse electronice întrucât știu din corespondența pe care o primesc și din plângerile adresate centrelor europene pentru consumatori că aceste site-uri reprezintă o problemă reală pentru consumatori. Am constatat că peste jumătate din comercianții cu amănuntul care vând online produse electronice înșeală așteptările consumatorilor. Este vorba despre o problemă la nivelul UE care necesită găsirea unei soluții la scară europeană. În lunile următoare, sunt necesare multe eforturi pentru îndreptarea acestui sector, deoarece consumatorii europeni merită servicii mai bune.”

Piața produselor electronice

Valoarea vânzărilor online cu amănuntul de produse electronice în UE se ridică la aproape 6,8 miliarde de euro (2007) și aproximativ unul din patru consumatori europeni care au cumpărat vreodată online un produs, au ales un produs electronic (inclusiv aparate de fotografiat). În 2007, peste o treime din plângerile privind vânzările online de care s-a ocupat Rețeaua europeană a centrelor pentru consumatori a avut ca obiect achiziționarea de produse electronice.

Ancheta

În mai 2009, autoritățile naționale (coordonate de Comisia Europeană) au verificat dacă site-urile internet care comercializează produse electronice respectă cele trei acte fundamentale ale UE privind consumatorii: directiva privind vânzarea la distanță, directiva privind comerțul electronic și directiva privind practicile comerciale neloiale (pentru mai multe informații, a se vedea MEMO/09/379 ).

Ancheta s-a concentrat asupra a trei aspecte:

1. Coordonatele de contact ale comerciantului: în conformitate cu legislația UE, trebuie furnizate informații complete cu privire la numele, adresa și e-mailul comerciantului.

2. Informații clare cu privire la ofertă (prețul total și descrierea clară a produsului): în conformitate cu legislația UE, comercianții online trebuie să furnizeze informații clare despre caracteristicile produsului, precum și despre costul total (inclusiv taxele), costurile suplimentare de livrare și modalitățile de plată. Prețul final care trebuie achitat trebuie să fie același ca cel menționat în informațiile furnizate înainte de achiziționare.

3. Informații clare privind drepturile consumatorilor: în conformitate cu legislația UE, trebuie să se pună la dispoziția consumatorilor informații cu privire la „dreptul lor de returnare” aplicabil în UE, și anume un bun cumpărat prin serviciul la distanță poate fi returnat, fără prezentarea unei justificări din partea consumatorului, în termen de minimum 7 zile. Ancheta a verificat deopotrivă corectitudinea informațiilor suplimentare furnizate cu privire la drepturile consumatorilor, cum ar fi garanțiile și rambursarea.

Rezultate

Rezultatele anchetei au fost următoarele:

55% din cele 369 de site-uri internet verificate au prezentat nereguli care sunt analizate în continuare. Pentru 13% din site-urile cu probleme va fi necesară cooperarea transfrontalieră între autoritățile naționale. Problemele cele mai des întâlnite au fost următoarele:

Informații înșelătoare privind drepturile consumatorilor (66% dintre problemele referitoare la site-urile internet) . Cumpărătorii fie nu erau informați deloc, fie erau informați greșit cu privire la „dreptul lor de returnare”, și anume dreptul consumatorilor de a anula o comandă efectuată printr-un serviciu la distanță, în termen de minimum 7 zile, și de a returna produsul fără să prezinte o justificare. De exemplu, cumpărătorii erau informați că returnarea produsului nu este acceptată de comerciant sau că rambursarea se face numai sub formă de credit, prin oferirea de bonuri de cumpărare, și nu în numerar. În alte cazuri, consumatorii erau induși în eroare cu privire la dreptul lor de a li se repara sau înlocui un produs defectuos, pentru o perioadă de cel puțin 2 ani de la achiziționare (și anume, erau informați că dispuneau de acest drept numai pentru o perioadă de un an).

Informații înșelătoare privind costul total (45% dintre problemele referitoare la site-urile internet). De exemplu, informațiile privind taxele suplimentare de livrare fie lipseau, fie erau greu de găsit. Aceste taxe suplimentare erau adăugate numai la etapa finală de efectuare a plății. Alte câteva site-uri internet au mers până într-acolo încât promiteau tranzacții „cu livrare gratuită” sau de tipul „toate taxele incluse”, deși, în realitate, aplicau taxe de livrare.

Coordonatele de contact ale comerciantului lipseau sau erau incomplete (33% dintre site-urile internet). Informațiile privind numele, adresa sau e-mailul comerciantului lipseau sau erau incomplete, prin urmare acesta nu putea fi contactat în cazul apariției unor probleme.

Care este următoarea etapă?

Autoritățile naționale vor contacta comercianții și le vor solicita să-și clarifice poziția sau să corecteze problemele descoperite. Neluarea unor măsuri de conformare a unui site internet cu legislația în vigoare poate duce la acțiuni juridice care au drept rezultat impunerea de amenzi sau închiderea site-ului internet respectiv. Rezultatele aplicării acestor măsuri la nivelul UE vor fi prezentate la jumătatea lui 2010.

Preluat de pe www.europa.eu.

,

02Aug

Dreptul de denuntare unilaterala

Scris în Comert online | Jurist internet 1 Comentariu

Dreptul de denuntare unilaterala ii ofera posibilitatea clientului unui magazin online de a returna produsul fara penalitati si fara a invocarea vreunui motiv – singurele costuri care pot cadea in sarcina consumatorului sunt cheltuielile directe de returnare a produselor.

In baza Ordonantei Guvernului nr.130/2000, termenul de denuntare unilaterala este in Romania de 10 zile. Comerciantul are obligatia sa transmita consumatorului existenta posibilitatii de returnare a produsului si perioada in care aceasta poate avea loc, in caz contrar aceasta perioada fiind de 90 zile.

Art. 7. al. 1 : Consumatorul are dreptul de a denunta unilateral contractul la distanta, in termen de 10 zile
lucratoare, fara penalitati si fara invocarea vreunui motiv. Singurele costuri care pot cadea in
sarcina consumatorului sunt cheltuielile directe de returnare a produselor.

Art. 7. al 2 : In cazul in care comerciantul a omis sa transmita consumatorului informatiile prevazute la art. 4,
termenul pentru denuntarea unilaterala a contractului este de 90 de zile

Art. 4. (1) Comerciantul trebuie sa transmita consumatorului, in scris sau pe un alt suport de
informatii durabil, la dispozitia sau accesibil acestuia, in timp util, in perioada executarii contractului,
urmatoarele:
… b) conditiile si modalitatile de exercitare a dreptului de ienuntare unilaterala, pentru cazurile
prevazute in prezenta ordonanta, sub forma clauzei urmatoare: “Consumatorul are dreptul sa notifice in
scris comerciantului ca renunta la cumparare, fara penalitati si fara invocarea unui motiv, in termen de 10
zile lucratoare de la primirea produsului sau, in cazul prestarilor de servicii, de la incheierea contractului”,
redactata cu caractere ingrosate. In cazul omiterii acestei clauze, produsul sau serviciul este considerat
livrat fara cerere de comanda din partea consumatorului, conform prevederilor art. 14;

Art. 14.
Este interzisa livrarea de produse sau prestarea de servicii fara o comanda prealabila din partea
consumatorului, daca aceasta livrare implica solicitarea efectuarii unei plati. In cazul livrarilor pentru care
nu exista o comanda prealabila, consumatorul este exonerat de orice contraprestatie, lipsa raspunsului
neavand valoare de consimtamant.

In concluzie, cumparatorul are la dispozitie 10 zile lucratoare sa se decida daca pastreaza sau nu obiectul cumparat prin intermediul magazinului online. In alte tari, aceasta perioada este si de 30 zile, dar … suntem in Romania.

In practica a aparut o portita si in aceasta privinta : de aceasta facilitate beneficiaza doar produsele achizitionate de la un magazin online si LIVRATE prin intermediul unui curier. Produsele achizitionate de la un magazin online si ridicate direct de la sediul acestuia NU fac obiectul contractului incheiat la distanta, respectiv a dreptului de denuntare unilaterala.

Magazinele online care doresc sa isi informeze corect cumparatorii mentioneaza in mod vizibil acest aspect. Problema cu care se confrunta in realitate magazinele online, in aceasta privinta, este datorata lipsei de informare corespunzatoare a cumparatorului cu privire la produsul pe care vrea sa il achizitoneze. Comertul online nu este un loc de testare a produselor, ci un loc de vanzare. Nu vrei sa apelezi la un cunoscator in domeniu si nici nu vrei sa te informezi cu privire la caracteristicele gamei de produse vizate, iti recomand sa te duci la un magazin specializat aflat in incinta celui mai apropiat mall. Acolo poti sa il pipai, poti sa te uiti la el, poti sa il testezi in limita acceptului supravehetorului de raft. Vrem un comert online civilizat? Si noi, cumparatorii, trebuie sa ne comportam civilizat.

Atat timp cat urasc terminologia hard /configuratii, nu am nici un drept sa imi comand pe net un laptop de unul singur si apoi sa fac apel la “dreptul de denuntare uilaterala” pentru ca nu imi place actipildul din stanga – jos. Vreau sa cumpar si am cu ce, apelez la o persoana care se pricepe in acest domeniu si comand ce imi recomanda.

Nu intra in obligatiile vanzatorului sa invete cumparatorul care sunt caracteristicele unei game de produse, ci doar care sunt particularitatile unor produse comparativ cu alte produse similare. Ar fi absurd sa comand online un autoturism si apoi sa il returnez in 10 zile, fara sa dau nici o explicatie (a se citi : am realizat ca nu pot sa merg cu el pe strada pentru ca nu am implinit varsta de 18 ani si nu am nici permis auto). Ce vina are vanzatorul?!?!

30Iul

Protectia consumatorului online

Scris în Internet | Jurist internet 2 Comentarii

Nu mai este o noutate faptul ca in Romania legile sunt facute pe genunchi, intre doua cafele si o banana. In Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 444, din 29 iunie 2009 (conform avocatnet.ro) a fost publicat Ordinul ANPC nr. 433/2009 privind unele masuri de informare a consumatorilor. Am recitit de mai multe ori acest ordin si am am ajuns la concluzia ca cel care l-a semnat a inteles la ce se foloseste noul laptop din dotare.

Consumatorii din Romania nu cunosc adresa web a ANPC, motiv pentru care toti agentii economici trebuie sa isi aduca umila contributie la informarea acestora. Nu mai este suficient sa pui un numar de telefon pe o coala A4. Acum trebuie sa pui si adresa web. Este foarte bine ca au inteles si ei faptul ca avem si magazine online, ca au inceput si ei sa navigheze si pe alt fel de web-site-uri.

Conform articolului 3 din ordinul sus mentionat, ” Operatorii economici care administreaza site-uri de e-commerce (comert electronic) sunt obligati sa prezinte pe prima pagina a site-ului (home page) un link catre adresa oficiala de web a Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor: www.anpc.gov.ro “. Nu sunt eu in masura sa comentez aspectul juridic al acestei obligatii fara a se prevede si o sanctiune, dar am vrut sa intru si sa fac o sesizare. In postura de client al unui magazin online, vreau sa fac o sesizare si am intrat pe site-ul respectiv. Pe prima pagina, am regasit acelasi numar de telefon gratuit dar NU si un link vizibil catre un formular de contact.

Doar experienta in domeniu web m-a ajutat sa caut in meniu o pagina de contact unde am gasit in cele din urma o adresa de e-mail specificata in cadrul unei imagini.

Sa inteleg ca ei vor doar sa le spunem consumatorilor ca exista, dar sa nu ii deranjeze cu sesizari?

30Iul

Detinator web-site

Scris în Internet | Jurist internet Fără comentarii

Singurul loc unde se poate verifica cu certitudine cine este detinatorul unui domeniu *.ro este www.rotld.ro, site administrat de catre Institutul National de Cercetare – Dezvoltare in Informatica.

Pentru a evita situatiile neplacute, in situatia in care ai achizitionat un domeniu *.ro, verifica daca tu esti mentionat ca detinator al acestuia. Eu recomand ca achizitia unui domeniu web sa se faca direct pe numele beneficiarului, cu suport GRATUIT din partea societatii specializata pe servicii web.

Indiferent de reducerea costurilor alocate pentru gazduire (hosting) sau realizare / administrare web-site, NU acceptati nici o oferta de achizitie domeniu web daca nu sunteti dvs mentionat ca detinator al acestuia. Domeniul web TREBUIE sa fie al tau.

Incearca sa iti imaginezi ce ar fi daca vrei sa iti faci un web-site si te limitezi doar la a achita o singura factura de prestari servicii web. Esti foarte bucuros ca esti prezent online, ca site-ul este activ. Si vine o perioada in care vrei sa modifici nr de telefon de la contact. Ce faci? Prima data ii suni pe cei care ti-au facut site-ul. Nu mai dai de ei. Au abandonat afacerea. Ca orice persoana educata, suni la un prieten. Iti recomanda firma cu care el colaboreaza foarte bine. Esti in sfarsit fericit … dar pentru scurt timp. Acum apar adevartele probleme. Firma in cauza iti spune ca are nevoie de niste date de autentificare, date de existenta carora tu nici nu ai auzit. Iti explica ca trebuie mutat pe un alt server. Iti spune de nameservere. Nu intelegi prea multe, dar ai incredere in cel care ti i-a recomandat. Esti bucuros ca nu ai un site cu baza de date, situatie care ar complica si mai mult transferul. Supriza. Transferul nu se poate efectua deoarece nu esti tu detinatorul domeniului. Si suni si suni si suni si …. abonatul nu poate fi contactat. Singura solutie in aceasta situatie este sa iti iei un alt domeniu web. Poti sa pregatesti un dosar, dar vei avea nejustificat de mult de asteptat.

sus / top