Câteva inovații prezentate de către Samsung la CES 2017

5 Ian 2017

Samsung a prezentat astăzi la la CES 2017 o gamă largă de noi inovații, fiecare concepută pentru a oferi consumatorilor cele mai bune experiențe.

samsung ces 2017Vă recomand să urmăriți următoarele înregistrări de la conferința de presă pentru a vedea nivelul tehnologic la care se află Samsung în prezent.

Samsung NEXT (fostul Samsung Global Innovation Center) a anunțat astăzi crearea Fondului NEXT Samsung, un fond de investiții de 150 de milioane $. Scopul acestui fond este de a sprijini la nivel mondial anumite proiecte aflate în stadiu incipient prin finanțare, resurse și expertiză. Cu această ocazie, compania a inițiat primul său efort major de ReBrand, care include redenumirea organizației la „Samsung NEXT”, lansarea unui nou logo și schimbarea site-ului web : samsungnext.com.

Conferința de presă a fost începută de către Tim Baxter, presedinte al Samsung Electronics America, care a prezentat principalele domenii de interes pentru 2017.

Joe Stinziano, EVP la Samsung Electronics America a introdus noul televizor Samsung QLED și Quantum Dot Curved Monitor, precum și cele mai recente inovații în tehnologia audio.

John Herrington, SVP la Samsung Electronics America, a prezentat noul sistem de rufe FlexWash & FlexDry și aparate de bucătărie.

Alanna Cotton, VP Samsung Electronics America, a prezentat cele mai noi produse ușor de purtat și mobile ale companiei, inclusiv S3 Gear cu conectivitate LTE și următoarea generație de Chromebook Samsung Plus proiectat pentru Google Play. Ea a prezentat, de asemenea, noul Samsung Notebook 9 pentru utilizatorii de Windows, precum și primul laptop Samsung adresat gammeri-lor, Notebook Odyssey.
 
Celor care au mai mult timp la dispoziție le recomand înregistrarea completă de la conferința de presă.

internetinternetinternetinternet

12 Noi 2016

Potrivit unui studiu efectuat în Cehia de către Kaspersky Lab, cei mai mulți părinți au recunoscut că, în cazul lor,   … ia loc și tu

20 Feb 2017

Conform unui studiu de specialitate, citat de Kaspersky Lab, 70% dintre utilizatorii de internet se tem că un necunoscut le   … ia loc și tu

advertoriale
25 Mai 2017

Am știut dintotdeauna că alegerea unui fotograf nuntă este unul dintre cei mai importanți pași în organizarea nunții visurilor mele   … ia loc și tu

4 Mai 2017

Daimler ne invită la re: publica, Berlin / 8-10 mai 2017, ca să discutăm despre fețele actuale și viitoare ale   … ia loc și tu

advertoriale
3 Mai 2017

Recomand mașinile de surfilat și de acoperire Baby Lock atelierelor exigente de croitorie handmade. A devenit o obișnuiță ca la   … ia loc și tu

27 Apr 2017

După ce a văzut primul episod din „Mickey și Piloții de Curse”, Ana a decis să-i invite la o cursă   … ia loc și tu

20 Apr 2017

Hai să învățăm împreună despre prietenie, munca în echipă, optimism și fairplay la „Mickey și Piloții de curse”! Noua animație,   … ia loc și tu

20 Feb 2017

Conform unui studiu de specialitate, citat de Kaspersky Lab, 70% dintre utilizatorii de internet se tem că un necunoscut le   … ia loc și tu

ateliere parenting
12 Mai 2017

Otilia Mantelers, expert în parenting, ne invită la o discuție sinceră despre cea mai eficientă strategie în lupta cu tehnologia   … ia loc și tu

loc joaca pentru copii
2 Mai 2017

Locurile de joacă special amenajate pentru copii în parcurile publice NU TREBUIE SA DEVINĂ SPAȚII DESTINATE ACTIVITĂȚILOR ECONOMICE. Intr-o perioadă   … ia loc și tu

1 Mai 2017

Ce este Google Analytics? Si dacă vă spun inclusiv ce are în plus versiunea cu plată față de versiunea gratuită   … ia loc și tu

ateliere parenting
28 Apr 2017

Play Garden ne roagă să le permitem copiilor să-și creeze propriile obiecte de artă din porțelan și ne invită în   … ia loc și tu

18 Mai 2017

Până unde mergem cu toleranța față de cei care folosesc în spațiul public, offline / online / televiziune / radio,   … ia loc și tu

16 Mai 2017

Abia după consemnarea ravagiilor făcute zilele trecute de către „I wanna cry, I wanna cript” (un atac bazat pe o   … ia loc și tu