Ce ştii despre locul în care pleci în concediu?

data: 18 June 2010 - categoria Avantaje internet

Acum este perioada concediilor. Am crezut că doar în blogosferă principalul subiect de discuţie este „concediul”, dar aseară am constat că el este abordat cu maximă atenţie şi pe terase, între rafturi la mall, pe bancă în parc. Unde te duci în concediu? Unde ai fost în concediu? Cu cine ai fost? sunt doar câteva din întrebările pe care le tot aud în ultima perioadă.

Indiferent de locaţia aleasă şi de banii din buzunar, când pleci în concediu îţi faci celebra listă. Speri să  uiţi acasă cât mai puţine lucruri. Evit să intru în detalii privind componenţa acestei liste. Nu de alta, dar nu vreau să te plicitisesc şi să închizi pagina înainte să apuci să citeşti şi întrebarea mea.

La loc de cinste în această listă este aparatul foto. Click, click, click. Dar ce ştii despre cel / cea lângă care te fotografiezi? Poate fi o clădire, o statuie, o persoană, un port, un vârf de munte, un semafor şi te las pe tine să continui.

De la tine, cel care ai ajuns să citeşti acest articol, am pretenţii. Imi exprim speranţa că înainte să pleci în concediu, îţi aloci puţin timp şi pentru documentare. Sper că tu nu îţi faci fotografii lângă o statuie, ci lângă statuia lui X, care a trăit în perioada y şi a realizat z.

Deci, tu ce ştii despre locul în care pleci în concediu?

    Până acum au fost postate 4 comentarii. Gândeşte pozitiv şi participă la această discuţie.
  1. Bogdan Epureanu a spus:

    In general statuile au si placute explicative. :P

    Dar da, e pacat sa nu te documentezi inainte de a pleca in concediu pentru ca altfel risti sa ratezi anumite obiective deosebite pur si simplu pentru ca nu ai stiut de ele.

  2. Tudor a răspuns:

    De pe placute afli cine e badea de pe cal si, in cel mai fericit caz, in ce perioada a trait. Dar nu cred ca vei afla si ce legatura exista intre el si locul in care este amplasata statuia.

    Daca ai drum pe la Peles si vrei sa pleci cu un gust amar, aseaza-te langa portar si intreaba-i pe cei care intra cine a fost Carol 1.
    .-= Tudor a scris: ..Sesizare pentru Google translate =-.

  3. Doru a spus:

    E o intrebare foarte buna la care, personal, am un raspuns la obiect: mai nimic realmente! Da, mi se vorbeste despre un loc, imi trezeste apetitul, dar daca as pleca si as sti totul, atunci ce ar mai ramane de descoperit? Ah! De confirmat ca asa-i ori ba? Pentru asta exista wikipedia :) Am plecat in Europa cu mandra-n dreapta si am facut mii de kilometri catre nicaieri realmente, am avut totusi repere mari in itinerar, totusi impresionati am fost de cele vazute dintre punctele acelea mari. In ultima calatorie, la Madrid, am plecat cu un ghid din 2004, rasuflat, si o harta de metrou de-a lor. Am descoperit, desigur, o gramada de alte locuri decat cele popularizate excesiv ca fiind cele mai frumoase. Acum, gandesc si felul in care fiecare pricepem concediul, caci pentru mine concediu nu inseamna burta la soare, ci alta activitate decat cea cotidiana si care este, de regula, in acord cu mine.
    .-= Doru a scris: ..Bunul simţ are părinţi =-.

  4. Tudor a răspuns:

    Ar mai ramane de descoperit … “locul”. Frumusetea si emotia contactului efetiv cu un anumit obiect / loc este ceea ce imi planific pentru concedii.

    Cu cat stiu mai multe despre ceva, cu atat imi doresc mai mult sa fiu in imediata sa apropiere. Sa-l vad cu ochii mei. Sa-l simt. Sa comunic cu el. Este ca si cum tu imi oferi un fisier avi cu o pajiste plina de flori si un potpourri parfumat. Imi spui unde se afla pajistea. Imi arati un rasarit si un apus. Dar eu stiu ca nu ai cum sa-mi transmiti integral ceea ce ai simtit tu. Am o singura sansa. Sa merg acolo si sa ma intind pe iarba. Sa inspir singur acel aer si nu cel din camera.

    Daca as fi pictor as merge sa vad cu ochii mei o anumita pictura. Sa vad semnatura din pensula a pictorului.

    Daca as fi arhitect as merge sa vad o anumita cladire, incercand sa identific secretele constructorilor.
    .-= Tudor a scris: ..Sesizare pentru Google translate =-.

Nume
exclus keyords

Email
de preferat cu gravatar

Website
exclus pagini secundare

Vrei să-ţi trimit pe email următoarele comentarii postate în această discuţie?
modul in constructie