® Cine are batrani, sa-i mangaie
In momentul în care se va activa acest articol eu voi fi departe de canicula din Focșani. Voi fi la țară, la bunica mea. Acolo am fost și săptămâna trecută și cine știe … poate că voi ajunge și săptămâna viitoare. E răcoare. Este verdeață. Este liniște. Si, cel mai important, este … bunica.
Ti-aș povesti zile întregi despre a mea bunică și despre destinul ce i-a fost hărăzit de către ursitoare, dar nu o voi face. Ii respect dorința. Pot doar să-ți transmit câteva frânturi din ale sale gânduri.
In primul și primul rând un părinte are doar obligații față de proprii copii. Incepând din momentul în care și-a propus să aibă un copil și până când pleacă dintre noi, egoismul fiecărui părinte încetează în fața copilului. Un copil nu trebuie privit ca pe o povară. El trebuie crescut într-un mediu de căldură sufletească. El trebuie învățat ce înseamnă familie. Respectul vine de la sine. Lipsa acestei călduri este cea care generează monștri. Păcat de părinții care-și lasă proprii copii în voia sorții.
Cu trecerea anilor, roata se învârte și puterile părintelui pălesc. Copii au crescut. Sunt mari. Fiecare la casele lor. Fiecare cu bucuriile și greutățile lor. Unii dintre ei au devenit la rândul lor părinți. Abia acum încep să se vadă primele semne ale educației din primii ani de viață. Unii copii, actuali părinți, își vizitează mai des părinții. Alții mai rar. Unii locuiesc împreună în același imobil. Alții au plecat, chiar și în chirie. Sunt fel și fel de cazuri – în multe dintre ele banii nefind un subiect de discuție.
Când ața de pe fuior începe să se micșoreze, bătrânii încep să revină la starea de copil. Incep să caute căldura sufletească. Se lasă cuceriți de fiecare mângâiere din partea urmașilor. Nu le mai trebuie avere. Nu mai vor să construiască nimic. Vor doar să fie mângâiați de către cei cărora le-au dedicat întraga viață.
Avem bătrâni care trăiesc împreună cu unul dintre copii. Avem bătrâni care trăiesc singuri în propria casă, fiind vizitați din când în când de către copii. Avem bătrâni uitați în propria casă de către copii. Avem bătrâni care au ales adăpostul unui azil de bătrâni. Toți știu să aprecieze o mângâiere.
Viața este precum o roată. Se învârte. Azi poți să fii avut și în putere. Mâine poți să fii slăbit și sărac.
25 June 2011 - 1:17 pm
tocmai ce am luat si eu vacanta cred ca la inceputul lunii viitoare plec si eu la bunicii mei
25 June 2011 - 1:23 pm
salut Tudor. Frumos articol, frumoase gânduri…dar asta e doar partea frumoasă…problema e că sunt unii bătrâni senili care îți dau în cap fără avertisment.
Da, probabil din lipsa acelei mângâieri au ajuns așa, sau poate că așa erau din tinerețe, dar am întâlnit eu cazuri…moși care din senin sar la ceartă, probabil invidioși pe tinerețea noastră.
Sâ îți povestesc pățania de acum câțiva anișori din parcul Copou. Eram eu și ea, la masă scriam niște cursuri în mijlocul zilei. Masa noastră era la umbră și au venit niște domni care ne-au rugat să ne mutâm la altă masă că ei vor să joace table. Biine, am strâns și am plecat…că mai erau mese. Ne-am așezat la o masă la soare..cald nevoie mare da am zis că de acolo nu ne mai dă nimeni afară. Am stat vreo jumătate de oră aveam pe masă întinse foi, cărți, covrigi..pixuri, ca tot studentul.. Deodată se așează lângă noi la masă un bătrânel. Și stătea…noi ne vedeam de treabă. Mai vine unul și încep a discuta….noi ne vedeam de treabă. Nici nu știu ce discutau între ei că nouă nu ne-au adresat nici un cuvânt, dar deodată cel care stătea jos dă cu mâna pe masă aruncând tot pe jos urlând că aia e masa lor, că nu avem ce căuta acolo, că nu se învață în parc ci la școală….Nu mai zic că la un moment dat a ridicat bastonul asupra noastră….doar l-a ridicat, că dacă îndrăznea mai mult îmi băgam picioarele în ea de educație pe care o am și săream pe el….
Bineînțeles că am strâns tot de pe jos și ce mai rămăsese pe masă și am plecat…. De atunci urăsc toți moșnegii ăștia cu sahul lor și cu tabla din parc….ocolesc pe cât posibil mesele lor ca nu cumva a doua oară să nu mai fiu așa calm….Cum să îmi stârnească respect asemenea animal? Scuzați limbajul, dar unii moșnegi nu mai merită nimic.
Dar da, sunt de acord, ca regulă, ca teorie: bătrânii sunt valoroși și plini de înțelepciune….
wow ce m-am lunit..scuze.
Relaxare plăcută la țară!
25 June 2011 - 2:52 pm
Şi noi am fost toată săptămâna trecută la bunicii mei şi ne-am simţit foarte bine. Chiar dacă a fost multă activitate fizică, aerul e mai curat, nu e chiar aşa de caniculă ca în oraş şi ne-am simţit destul de rău când ne-am întors.
Chiar dacă nu toţi bătrânii sunt aşa “înţelepţi” – cum spune şi Radu, însă măcar avem capacitatea noi să-i înţelegem, să-i acceptăm aşa cum sunt şi să le oferim o mângâiere. Tocmai acea mângâiere poate schimba totul într-o fracţiune de secundă, poate tranforma un om.
Puţini sunt însă cei care mai oferă mângâieri, şi cu toţii merităm mângâierile, cu mic, cu mare.
Apropo de titlul articolului, era vorba aia veche : Cine nu are bătrâni să şi-i cumpere (cine are să-i mângâie).
25 June 2011 - 4:49 pm
Nu mi-am cunoscut bunicii…este o chestie care ma macina.
25 June 2011 - 8:33 pm
Frumos scris domnule :-bd Eu mia am doar o parte dintre bunici, dar suint departe. Mai am matusa destul de aproape. Rar ne intalnim. Ma inatlnesc rar chiar si cu prietenii. Cu cat trece mai mult timpul cu atat iti doresti sa ii aproape pe cei dragi! Valabil si pentru cei mai tineri.
26 June 2011 - 12:24 am
Eu nu o vad ca o obligatie pe care parintii o au pentru copii, este o alegere, acei parinti pot sa isi abandoneze copii sau sa ii iubeasca si sa le ofere ceea cee au nevoie pentru o dezvoltare armonioasa
26 June 2011 - 1:45 am
Cine nu are sa-si cumpere, glumesc. Nu am batrani, aproape de mine, ei stau la casa lor la cativa zeci de km.
26 June 2011 - 4:00 pm
Viața este precum o roată. Se învârte. Azi poți să fii avut și în putere. Mâine poți să fii slăbit și sărac
sau invers
26 June 2011 - 5:22 pm
Adanc articol… m-a lovit direct in inima. Am pus mana pe telefon si mi-am sunat bunica
27 June 2011 - 7:09 am
Aş mai adăuga şi faptul că ne dăm seama cât de dragi ne erau şi cât îi iubeam, abia după ce se duc…Bătrâneţea e grea, unii ajung mai nesuferiţi, dar tot nu trebuie să îi abandonăm. Chiar dacă ajung într-un cămin de bătrâni pot fi vizitaţi şi mângâiaţi.
27 June 2011 - 9:08 am
Multam’
27 June 2011 - 8:27 pm
Mai dureros este Tudor cand vezi cate una ca zilele trecute …in amiaza mare talhareau un batran pe scara autobuzului……si nimeni nu se baga …eu am oprit masina si am iesit cu bata de basebol dar …prea tarziu……e dureros…..sa fim asa de lasi….atacau un batran …lipsit de aparare!
27 June 2011 - 8:29 pm
Eu din pacate nu am fost apropiati de bunicii mei, cu toate ca ei tineau mult la mine probabil din cauza ca ma vedeau foarte rar, eu nu am ajuns sa ma atasez de ei.
Si acum la varsta asta, imi este imposibil sa mai fac ceva.
3 July 2011 - 10:49 pm
Foarte frumos articolul.
Din păcate nu mai am bunici … şi îmi lipsesc tare mult.
6 July 2011 - 8:59 pm
Foarte frumoase cuvinte. Bunica ta trebuie sa fie tare mandra de tine. Din pacate ii apreciem pe cei dragi noua dupa ce nu mai sunt printre noi. Ramanem cu nostalgia dupa ei, cu parerea de rau ca nu am stat mai mult impreuna, ca nu ne-am oprit din fuga noastra zilnica sa-i intrebam ce mai fac. Bunica mea a plecat dintre noi cu multi ani in urma dar este vie in amintirea mea iar de cate ori gandul meu se indreapta spre ea, ochii mi se umezesc. Imi este tare dor de ea.