Cum castig bani pe net

data: 11 October 2010 - categoria Interviuri

Bani pe net. In momentul în care am acceptat provocarea de a promova această etichetă m-am gândit în special la cei a căror venit este pus la grea încercare în această perioadă. Mă refer la acele persoane care sunt forțate să fructifice orice sursă de venit disponibilă și mai puțin la cei care caută pe google diverse metode de a obține bani cu ajutorul internetului doar pentru a-și completa banii de buzunar sau pentru a-și ascunde lipsa transpirației la momentul cuvenit.

Consider că principala condiție pentru a câștiga bani pe net este propria voință. Dacă vrei doar să testezi terenul, există riscul să ai parte doar de metode fără nici un fel de potențial. Important este să îți dorești într-adevăr să obții bani pe net și nu doar mărunțiș ocazional, dorință pe care să te poți sprijini când întâlnești greutățile inerente începutului. Dorește-ți și muncește.

Este adevărat că diferența dintre bani și mărunțiș diferă de la persoană la persoană, dar este la fel de important că fiecare dintre noi are la ce să se raporteze. Ne putem raporta la valoarea totală a chetuielilor de întreținere, la valoarea abonamentului la internet, la valoarea abonamentului la sala de sport, la valoarea medicamentelor necesare unui părinte, la valoarea unui calculator mai performant, la valoarea unei excursii de vis, la valoarea obiectului pe care și-l dorește persoana dragă sufletului tău. Ne putem raporta la timpul alocat studiului. Sunt niște valori la care ne putem raporta pentru a stabili cât valorează timpul nostru. Poate că eu consider câțiva dolari mărunțiș, iar tu ai fi dispus să stai pe net și o oră pentru un dolar, în timp ce altcineva nici nu se uită la sumele din două cifre. Fiecare dintre noi are propria valoare.

Exemplul cel mai des întâlnit este Google Adwords – inserezi un banner în site și încasezi în funcție de numărul de afișări sau de click-uri. Metoda este arhicunoscută în rândul celor care stau pe net. Cu toate acestea, numărul celor mulțumiți de încasările obținute cu Google Adwords este destul de mic. Este greșit să vorbim despre secrete în acest context. Nu există nici un secret. Este voință. Este voință pentru a scrie articole de calitate și pentru a socializa online.

Inainte să dau cuvâtul prietenilor mei, doresc să mai atrag atenția asupra unui aspect: noi, românii suntem obișnuiți să ne furăm căciula unii la alții. Eu mă fac că te plătesc – tu te faci că muncești și amândoi ne întrebăm de ce nu înregistrăm profit. Noi am uitat ce înseamnă munca. Să nu fugi metodele / tehnicile de a câștiga bani pe net cu sudoare. Așa se câștigă banii. Cu sudoare. Restul sunt doar speculații bazate pe naivitate. A insera un banner pe un site este ceva la îndemâna fiecăruia dintre noi, dar adevărata sudoare se ascunde în spatele numărului de vizitatori zilnici ai acestuia.

Liviu Taloi: www.liviutaloi.ro

1) Se pot câștiga bani pe net din România?
Da, sigur ca se pot castiga. Intreaba-i pe proprietarii de businessuri online din .RO. Cum se pot castiga asta e o alta intrebare.. insa ar trebui sa ai o idée, sa ai ceva mai mult entuziasm in a-ti duce ideea la bun sfarsit, apoi sa ai resurse umane si materiale (poti apela la prieteni si familie) si nu in ultimul rand sa ai obiective de atins intr-un anumit termen. NET-ul este un canal media foarte util atat celor care vor sa-si promoveze afacerea din offline in online, cat mai ales celor care doresc sa aiba un business pur online. Ai la indemana mai multe modele si din cele mai cunoscute as enumera pe cel al comertului electronic, deci sa vinzi ceva pe internet, si cel al publishing-ului, adica sa castigi bani din advertising sau din abonamente tu detinand un site de continut. Ambele modele sunt folosite cu success in Romania, si exista site-uri de success. Insa trebuie sa-ti faci temele bine, si sa nu astepti sa-ti pice para malaiata in gura natafleata. Fara munca, fara cunostintele necesare, fara entuziasm nu vei face nimic. In afara de entuziasmul propriu, restul costa bani. Deci ca sa castigi bani pe net trebuie sa investesti timp, bani si pricepere. Succes!

2) Dacă ar fi să te rezumi doar la o singură metodă de a obține bani pe net, ce ai alege?
Comert Electronic – De ce? Simplu… pentru ca la asta ma pricep cel mai bine, pentru ca este domeniul care mi-este cel mai drag, si pentru ca este un model foarte direct de business. Iei un produs de la furnizor si il vinzi mai departe cui are nevoie punand un adaos comercial. Este un sector net-ului romanesc care se dezvolta foarte bine in ultimul timp. Chiar daca retailul classic, magazinele offline traditionale au scazut in 2009-2010 din cauza crizei, e-commerce-ul romanesc cred ca a stagnat sau chiar a avut o usoara crestere.

3) Care este metoda de fraudă online pe care o întâlnești cel mai frecvent?
In comertul electronic romanesc cea mai intalnita metoda de fraudare este cand clientul reuseste sa-ti ia marfa fara sa fi platit pentru ea. Insa, numarul fraudelor este foarte mic, comparativ cu numarul furturilor si fraudelor care se intampla in offline. Din punctul meu de vedere comertul electronic este un mediu mult mai sigur pentru tranzactiile comerciale, fie ca vorbim de plata online, fie ca vorbim de plata ramburs la primirea coletului, decat mediul traditional offline. Sfatul meu este sa nu plecati urechile la presa care alearga dupa subiecte tari si de senzatie, sa puneti mana sa va documentati si sa va faceti un magazin online. Succes!

Cristian China Birta: www.chinezu.eu

1) Se pot câștiga bani pe net din România?
Daca toti cei care au investit si investesc bani in netul din Romania ar face-o pentru ca se plictisesc acasa, atunci ar fi grav de tot.  Deci da, se fac bani pe net in Romania, ca altfel inseamna ca am fi loviti cu pucul noi astia care bagam bani in el. Sigur ca e mai greu sa iti cumperi yacht dupa 3 luni jumate, dar bani de niste beri acolo tot se fac.

2) Dacă ar fi să te rezumi doar la o singură metodă de a obține bani pe net, ce ai alege?
Proiectele speciale. Sunt mare fan de ele. Pentru ca sunt multumit si eu ca publisher, dar si clientul. E chestie de creativitate, inedit, care da mult mai bine si are mai mare return.

3) Care este metoda de fraudă online pe care o întâlnești cel mai frecvent?
Nu prea ma intalnesc cu ele, dar aud din ce in ce mai mult de phishing. Si aud intr-o asemenea masura incat parca deja incepe sa ma cam ingrijoreze…

Bogdan Epureanu: blog.bogdanepureanu.ro

1) Se pot câștiga bani pe net din România?
Cand vine vorba de Internet, piata este una globala asa ca se pot castiga bani aproape la fel de bine de oriunde te afli – SUA, Anglia, Franta, Germania, Romania, China, India sau Afghanistan.

2) Dacă ar fi să te rezumi doar la o singură metodă de a obține bani pe net, ce ai alege?
In principiu exista patru variante de a castiga bani on-line:
- lucrand efectiv  (fie ca asta inseamna programare, design, etc daca aveti cunostiinte necesare, fie ca inseamna doar data entry sau munca de secretariat);

- avand un blog/site si vanzand reclama pe el (sub multiple forme, incepand cu advertoriale si terminand cu AdSense)
- avand un site si vanzand un produs (in general digital – ex: ebookuri) online – fie ca este vorba de un produs propriu, fie de unul pe care il vindeti in calitate de afiliat al unei firme
- inscriindu-va si promovand diverse programe MLM (multi-level-marketing) si castigand de pe urma celor care ii aduceti in sistem.
La intrebarea care din ele e mai buna chiar nu pot raspunde, pentru ca depinde de fiecare in parte – cei care vor un venit sigur vor prefera probabil prima sau a doua varianta; cei care vor rezultate pe termen lung, care la un moment dat sa reprezinte un venit pasiv si nu unul activ vor prefera probabil a doua sau a treia varianta; iar cei care au o mare putere de convingere, o retea larga de cunoscuti si care in general au vocatie de vanzatori vor profera probabil ultima varianta.

3) Care este metoda de fraudă online pe care o întâlnești cel mai frecvent?
Intr-o perioada a fost phishingul, dar acum toate browserele au implementat sisteme de protectie, asa ca acest fenomen a devenit unul strict izolat; in schimb intalnesc in continuare o multime de siteuri care pretind ca vand materiale extrem de interesante, dar care de fapt iti vand un produs pe care ai putea sa-l gasesti cu usurinta pe net fara sa platesti nici un ban.

Roxana Porcaru : www.roxy-guzzy.info

1) Se pot câștiga bani pe net din România?
Da , se pot castiga bani din blogging .O spun din experienta pentru ca si eu fac bani din blogul meu .
Dar ca sa faci bani trebuie sa depui multa munca si sa-ti doresti asta apoi banii vin de la sine.

2) Dacă ar fi să te rezumi doar la o singură metodă de a obține bani pe net, ce ai alege?
E plin internetul de site-uri gen :” cum sa faci bani pe net „ insa sunt putine metode care dau roade si putini care stiu cum sa-i faca . Eu personal ma bazez pe articolele sponsorizate, bannere platite, diverse campanii, BlogMoney si concursurile care au legatura cu blogul si nu numai  .

3) Care este metoda de fraudă online pe care o întâlnești cel mai frecvent?
Sunt foarte multe  dar va spun de site-urile de afiliere straine, PTC, Neobux, scam-uri si altele care sunt fake-uri la care multi pun botul crezand ca peste noapte se vor imbogatii. As recomanda ca fiecare dintre noi sa fie atent si sigur pe ceea ce vrea sa faca. Numai bine si la cat mai multi bani din blogging.

Nechita Gabriel : www.nechitagabriel.ro

1) Se pot câștiga bani pe net din România?
Eu consider că da.
Numai că nu aşa de mulţi aşa cum cred unii că se pot câştiga. Metoda clasică o ştim: bannere adwords, yey.
Nu chiar. E ca şi cum ai zis că singurul mod în care poţi câştiga bani este să vânzi produse. Ne limităm considerabil de mult când vine vorba de metode de a câştiga bani pe net. Problema care ar trebui să se pună nu este cum să câştig acum mai mulţi bani pe net, ci cum să fac să câştig în mod constant pe un termen cât mai lung şi cu un efort cât mai mic cât mai mulţi bani şi să şi ofer valoare.
Probabil sună idealistic, dar dacă te rezumi la lucruri normale/banale, o să ai rezultate banale.

2) Dacă ar fi să te rezumi doar la o singură metodă de a obține bani pe net, ce ai alege?
E greu să mă rezum. Însă aleg să prezint metoda pe care o folosesc eu.
Trebuie să îţi creşti autoritatea într-un domeniu prin educarea clienţilor sau a competiţiei şi să faci bani practic din aplicarea skill-urilor proprii în două contexte: ori un produs propriu distribuit şi vândut exclusiv online (costuri ai doar în perioada în care lucrezi la el), ori prin proiecte în care vinzi know-how sau consultanţă, mai pe scurt servicii.

3) Care este metoda de fraudă online pe care o întâlnești cel mai frecvent?
Eu, personal, sincer nu m-am lovit de vreun caz de fraudă online, însă am avut prieteni care şi-au luat ţepe pe net primind produse necalitative faţă de ce comandaseră sau nu le-au fost livrat serviciul/produsul. De obicei acestea sunt ameninţările cele mai mari, cel puţin din câte am auzit sau mi s-a povestit.
Însă nu cred că rata de „ţepe” e atât de mare încât comerţul online să fie blamat şi să nu fie de încredere. Dacă ai review-uri destule din partea unor useri reali şi încrederea ţi-e întărită de părerile unor cunoscuţi este clar că ai în faţa ta un comerciant serios care nu îşi riscă reputaţia.
Riscuri există în orice formă de comerţ, indiferent că e din offline sau din online. Ideea este să depistezi variantele cele mai bune nu variantele cele mai proaste.

Andreea Muscalagiu : andreea93m.wordpress.com

1) Se pot câștiga bani pe net din România?
Din cât m-am documentat eu, pot spune că da, se pot face bani pe net în România, însă nu cred că este uşor. Trebuie să fii foarte bun în ceea ce faci şi să fii suficient de cunoscut. Ştiu că poţi să faci bani pe net promovând anumite produse prin bannere postate pe site-ul propriu – profitul e în funcţie de numărul de click-uri pe banner – sau scriind articole despre anumite subiecte sau lucrând pentru anumiţi oameni care te pot „angaja” pe net – microworking cred că se numeşte fenomenul.
Dar nu pot să garantez că poţi trăi numai din banii obtinuţi pe net. Nu ştiu dacă poţi socoti blogging-ul, de exemplu, ca fiind o meserie, ci mai mult un part-time job. Dacă eşti un web-designer propriu-zis, aia e cu totul altceva.

2) Dacă ar fi să te rezumi doar la o singură metodă de a obține bani pe net, ce ai alege?
Dacă şi web design-ul intră în categoria „bani pe net”, asta aş alege. Mi-ar plăcea să creez site-uri pentru companii mari. Dacă nu, aş prefera să scriu un blog, pentru care să mi se dea anumite teme, iar eu să mă documentez şi să scriu articole despre subiectele respective. Şi să mai şi fiu plătită, pe deasupra! Ar fi excelent!

3) Care este metoda de fraudă online pe care o întâlnești cel mai frecvent?
Nu prea m-am întâlnit cu aşa ceva. Nu am destulă experienţă în domeniul acesta. Dar ţin minte că, atunci când eram mai mică, am comandat un cd pe net din locul nepotrivit, iar când a venit pachetul, carcasa era… goală! Cd-ul nu era nicăieri! Şi noi plătisem deja. Sunt destui afacerişti şmecheri şi pe net. De asemenea, poţi să te angajezi pe net şi să te trezeşti că nu eşti plătit pentru ceea ce faci. E destul de riscant. Însă uneori merită.

Sergiu : www.serginho.info

1) Se pot câștiga bani pe net din România?
Hmm, poţi să câştigi bani pe net, dacă stai în România, adică locaţia nu contează ci ceea ce faci, doar ca ai nevoie de rabdare si multa munca.

2) Dacă ar fi să te rezumi doar la o singură metodă de a obține bani pe net, ce ai alege?
Pai cu siguranta, mi-as face un website, preferabil blog, voi alege o nişă în care sunt cel mai documentat, interesat şi de care să fiu atras. Şi voi scrie în limba engleză. Un articol pe zi cu conţinut original, promovare şi răbdare. Şi peste 1 an sunt sigur că voi scoate un profit lunar foarte bun, pentru mine. Totuşi ar însemna să renunţ la proiectele mele, fiindcă nu pot să le fac pe toate şi sincer nu doresc asta. Sper totuşi, ca după ce îmi pun la punct chestiile din mediul online să mă apuc şi de un proiect în limba engleză.

3) Care este metoda de fraudă online pe care o întâlnești cel mai frecvent?
Nu ştiu dacă se poate numi chiar fraudă, dar sunt acele scripturi care-ţi bagă toate ad-uri pe gât, că abia poţi să le închizi. E prea enervant şi astfel fug vizitatorii.

Zinaida Strinu : www.lecturirecenzate.ro

1) Se pot câștiga bani pe net din România?
Nu ştiu sigur dacă se pot câştiga într-adevăr bani pe net în România. Am citit că s-ar putea…şi sper că e aşa.

2) Dacă ar fi să te rezumi doar la o singură metodă de a obține bani pe net, ce ai alege?
Nu prea cunosc metodele de obţinere a banilor pe net. Ce ştiu până acum: prin găzduirea de reclame, dar nu am idee câte ar trebui şi câţi vizitatori să ai ca să câştigi ceva cât de cât semnificativ (oricum ştiu că mult mai mulţi decât am eu acum), prin scrierea unor articole la comandă, tot în scop publicitar, printr-un număr uriaş de vizitatori, dar habar nu am de ce !!!

3) Care este metoda de fraudă online pe care o întâlnești cel mai frecvent?
Despre metodele de fraudă online chiar nu am idee !Poate e vorba de furtul de idei ale articolelor, chiar de fraze întregi din articole de pe la alţii…sau e vorba de altceva ?
În concluzie, mă interesează nespus de mult răspunsurile care se vor da şi, mai ales, părerile specialiştilor în domeniu. Succes şi abia aştept ziua de luni !

Daniel Rus : www.danielrus.ro

1) Se pot câștiga bani pe net din România?
Da si s-a dovedit

2) Dacă ar fi să te rezumi doar la o singură metodă de a obține bani pe net, ce ai alege?
Promovarea propriei afaceri.

3) Care este metoda de fraudă online pe care o întâlnești cel mai frecvent?
Inca nu am patit-o, dar consider ca vanzarea unei imagini in locul produsului e cea mai raspandita metoda de frauda.

Cipri Palamariu : www.cheeprey.ro

1) Se pot câștiga bani pe net din România?
Da, bineinteles.

2) Dacă ar fi să te rezumi doar la o singură metodă de a obține bani pe net, ce ai alege?
Nu stiu, sincer. Nu sunt interesat de monetizarea blogului si nu m-am interesat care ar fi optiunile.

3) Care este metoda de fraudă online pe care o întâlnești cel mai frecvent?
Comentariile semnate cu farmacii, magazine online si altele, cu legaturi catre diverse situri, produse.

Bogdan : www.mortu.eu

1) Se pot câștiga bani pe net din România?
Da, se castiga foarte bine, doar sa stii cum sa ii faci si sa ai o strategie eficienta de marketing

2) Dacă ar fi să te rezumi doar la o singură metodă de a obține bani pe net, ce ai alege?
Bani cintiti, facut din reclame care le pot posta pe blogul personal. (nu am timp de altceva acum din cauza jobului si trebuie sa ma limitez destul de mult)

3) Care este metoda de fraudă online pe care o întâlnești cel mai frecvent?
Mesaje de la “banca” unde ma pune sa introduc datele bancare pe un site fantoma.

PATRICKdan : patrickdan.blogspot.com

1) Se pot câștiga bani pe net din România ?
Raspunsul poate fi afirmativ, in masura in care blogger-ul indeplineste cateva conditii minime, in conceptia mea :
- minima experienta si influenta in on-line ;
- interactiune si proiecte comune cu alti bloggeri (de preferat, SI in viata obisnuita) ;
- blogger-ul sa inspire incredere clientului/beneficiarului produsului promovat ;
- o buna cunoastere a regulilor din on-line si a limbii  romane.

2) Dacă ar fi să te rezumi doar la o singură metodă de a obține bani pe net, ce ai alege ?
Contactarea din partea unui client, in vederea promovarii unui produs pe blog, prin metode ce pot fi negociate (link, banner, testimonial).
Dezirabil ar fi, din punctul meu de vedere, in urma unei intalniri cu reprezentantul departamentului de marketing si nu doar prin folosirea e-mail-ului.

3) Care este metoda de fraudă online pe care o întâlnești cel mai frecvent ?
Din fericire, nu am ajuns in aceasta ipostaza. Prin 2008, am scris un articol pe blogul meu, despre “Skimming si Pishing”, una dintre aceste metode frecvente de frauda in on-line dar si-n viata de zi cu zi.

Postelnicu Dan : www.launpahar.com

1) Se pot câștiga bani pe net din România?
Desigur, bani se pot castiga din orice, mai ales pe net. Piata de desfacere e net superioara celei “offline” iar avantajul e ca nu trebuie neaparat sa ai un produs pentru a face bani. Doar ca, pentru a face bani pe net ai nevoie de rabdare, trebuie sa faci research si mai ales munca ( nu cred ca exista vreo modalitate de a face bani fara munca, munca de convingere ( sau intelectuala) e tot munca ). Sunt ”n si n” metode, insa, ar trebui tinut cont de ce spune majoritatea oamenilor de marketing: venitul pasiv e cel mai bun: si vom ajunge la afiliere, metoda propusa la intrebarea 2.

2) Dacă ar fi să te rezumi doar la o singură metodă de a obține bani pe net, ce ai alege?
Cu siguranta as alege marketing-ul afiliat, in orice domeniu (exista foarte multe domenii de afiliere: produse cosmetice, imbracaminte, pachete de hosting, domenii, teme wordpress etc.). Daca iti pui la punct un site bine optimizat si plin de informatii utile, rata de conversie ( cati vizitatori vizualizeaza vs cati comanda) va creste, implicit profitul tau va creste: primesti comision pentru orice produs vandut pe site-ul tau.

3) Care este metoda de fraudă online pe care o întâlnești cel mai frecvent?
Cea mai intalnita frauda on-line, din punctul meu de vedere e spam-ul prin e-mail, genul de e-mail care iti cere date pe care nu ar trebui sa le dai. Foarte multa lume pica in astfel de plase. Sper ca raspunsurile mele sa fie de ajutor.

www.cumsafacibanipenet.ro

1) Se pot câștiga bani pe net din România?
Da, se pot, dar mai greu. Totusi, trebuie sa specifici la ce te referi cand zici in Romania: pe .ro, sau avand domiciliu in Romania?
Pt ca poti la fel de bine sa faci marketing afiliat pe .com sau global, ca sa zic asa…

2) Dacă ar fi să te rezumi doar la o singură metodă de a obține bani pe net, ce ai alege?
Cu siguranta marketingul afiliat

3) Care este metoda de fraudă online pe care o întâlnești cel mai frecvent?
Frauda? In ce sens frauda online? Banuiesc ca inlocuirea id-urilor afiliatilor de pe clibkbank, cei care nu folosesc hopbuilder sau redirecturi.

p.s. Dacă acest articol ți-a fost de folos, îmi poți mulțumi printr-un link către pagina tag. http://www.staupenet.ro/tag/bani-pe-net

www.liviutaloi.ro
    Până acum au fost postate 32 comentarii. Gândeşte pozitiv şi participă la această discuţie.
  1. PATRICKdan a spus:

    foarte interesanta aceasta idee a ta, constat ca a prins si, destui colegi, au raspuns. ma bucura prezenta unora care au mai multe cunostinte in zona asta, de la care mai invatam si noi.
    legat de raspunsurile mele : e drept adresa de mail este corecta, cea cu care ma loghez pe contul blogger. blogul, insa, este cu totul altul. e o poveste mai lunga, am avut acea adresa la inceput, insa am renuntat de vreo 2 ani la ea…

  2. Bani pe net OK a spus:

    Roxana… neobux scam?
    peste tot se zice ca e serios…
    .-= Bani pe net OK a scris: ..Probleme ifbux =-.

  3. Zina a spus:

    Extrem de interesant articolul, o adevărată prelegere, fără a fi însă plicticoasă. Dacă stiam că mă pui acolo, mă căzneam să par mai deşteaptă :) ) , da’nu-i nimic, după ce ţi-am citit articolul chiar ştiu mai multe.Felicitări !
    .-= Zina a scris: ..Povestea lui Harap-Alb =-.

  4. Sorin a spus:

    În sfârșit un articol despre bani pe net care nu promite câștiguri și propune direct link-uri către programe de afiliere. Interesantă părerea celor care chiar fac bani pe net!
    .-= Sorin a scris: ..Fapte bune fără voia beneficiarului =-.

  5. Alter Ego Blog a spus:

    Ups ! Eu de ce nu apar ca am trimis raspunsurile la intrebari imediat ce le-am primit… ce-i drept fara documentul atasat… :(
    .-= Alter Ego Blog a scris: ..Ministerul Finantelor Publice Phishing =-.

  6. Iulian a spus:

    Eu credeam ca vrei sa faci un fel de statistica a raspunsurilor, ca daca stiam ca urmeaza sa publici raspunsurile intregi, ma straduiam si eu mai mult.. oricum… interesant articolul, interesante si parerile celorlalti. o sa pun si eu un scurt articol despre asta pe blog cu link spre http://www.staupenet.ro/tag/bani-pe-net

    Poate mai faci si alte sondaje de genu, dar sa spui clar dinainte daca publici tot raspunsu sau doar excerpt-uri:D
    .-= Iulian a scris: ..Marketingul afiliat =-.

  7. dojo a spus:

    Bun articolul si interesante raspunsurile. Vezi ca ai zbanghit faza cu Adwords.

    Deci sistemul de publicitate de la google este ADSENSE si ADWORDS

    ADSENSE este ala prin care tu esti PUBLISHER si pui bannere pe site, deci CASTIGI.

    ADWORDS este sistemul pentru advertiseri, aia de cheltuie bani sa se promoveze online ;)
    .-= dojo a scris: ..Sylvia Plath – Clopotul de sticla =-.

  8. Marius Achim a spus:

    Tudor, ai facut o treaba foarte buna cu aceste interviuri. Recomand oricui tehnica lui Tudor. In felul acesta obtii mai mult trafic si iti faci mai multi prieteni.

    Articolul tau este o sursa interesanta asupra acestui subiect tocmai datorita contributiei celor care au participat la interviu. O sa scriu un articol special cu trimitere catre tag-ul tau.
    .-= Marius Achim a scris: ..Secretul care sta la baza oamenilor bogati =-.

  9. roxy a spus:

    te felicit pentru idee,vad ca ai interdievat multi bloggeri:)..si asta e foarte bine..felicitari:)si multumesc pentru interviu;)

  10. Daniel Rosca a spus:

    Îmi pare rău că nu am putut să îţi trimit un răspuns la întrebările pe care mi le-ai adresat, dar m-ai nimerit într-o perioadă în care am fost foarte ocupat încât nu am avut timp nici să scriu un articol pe blog.

    Îmi pare bine că fiecare câştigă în felul său. În cazul meu ar fi stat altfel lucrurile, pentru că nu câştig nimic la nivel naţional sau mai bine zis nu m-a interesat domeniu naţional, pentru că am o deschidere mult mai bună în internaţional în ceea ce priveşte jocurile de browser.
    .-= Daniel Rosca a scris: ..România – Anglia =-.

  11. Ramona-Sandrina Ilie a spus:

    Mă bucur să regăsesc aceleaşi articole interesante şi educative pe pagina ta. E ca şi cum am reuşi să vedem şi noi cu ajutorul tău o altă faţă interesantă şi practică a internetului…ceea ce este foarte bine :D .

    De azi am reintrat în activitate :) si ne vom auzi mai des. Mulţumesc pentru vizita pe blog :) .

  12. Sergiulica a spus:

    Se pot face bani pe net lejer. Iti trebuie putina smecherie si restul vine de la sine.
    Asta e parerea mea.
    .-= Sergiulica a scris: ..O zi la tara =-.

  13. bibabum a spus:

    cred ca sunt singurul care nu si-a facut un scop in viata din scosul banilor din blog
    .-= bibabum a scris: ..întâi siguranța! =-.

  14. Serginho a spus:

    Multumesc de interviu, Tudor. Ma bucur ca am avut onoarea de a fi si eu trecut pe lista. :)

  15. Andreea M. a spus:

    Ai modificat articolul? :-? Nu ma mai gasesc
    .-= Andreea M. a scris: ..Amintiri din München =-.

  16. Tudor a răspuns:

    @Andreea: Nu am obiceiul sa modific articolele postate. Esti in lista :)
    .-= Tudor a scris: ..Cum castig bani pe net =-.

  17. Andreea M. a spus:

    WordPress-ul e mare figura :| Nu stiu ce-are zilele astea. Pe cuvant ca m-am uitat de mai multe ori si nu aparea decat pana la Nechita Gabriel :) )
    Acum si-a revenit.
    .-= Andreea M. a scris: ..Amintiri din München =-.

  18. PATRICKdan a spus:

    salut Tudor ! am facut o afirmatie, acum o saptamana, in acel prim comentariu la acest articol. n-am inteles de unde ai corelat mailul meu de blogger cu acel blog inactiv ce nu-mi apartine. e drept, mi-ar fi placut sa primesc macar un raspuns… sau sa corectezi adresa blogului meu.

  19. Tudor a răspuns:

    scuze ptr intarziere, voi corecta maine
    .-= Tudor a scris: ..Pastrez pietrele- dar si banii =-.

  20. Cremsnit a spus:

    M-am plictisit de astfel de articole, se gasesc oriunde pe internet. Am ajuns la concluzia ca doar cel care are creier poate face un ban in prezent. Indiferent daca e online sau real life.

    Oricum, e un articol bun pentru pustanii care viseaza la bani peste noapte si deasemenea pentru tine legat de seo.
    .-= Cremsnit a scris: ..Cel mai popular telefon din lume =-.

  21. Tudor a spus:

    @Cremsnit: inca nu am reusit sa promovez pagina tag asa cum mi-am propus

    am incercat sa ofer posibilitatea celor care intentioneaza sa castige ‘bani pe net” sa invete din experienta altora – din medii cat mai diverse posibil; am incercat sa obtin raspunsuri si din partea celor care promit castiguri online imediate, dar … sunt prea nesemnificativ pentru a-mi raspunde
    .-= Tudor a scris: ..Pastrez pietrele- dar si banii =-.

  22. Pato Basil a spus:

    bai omule asta da… articol, e dragut ca au acceptat sa raspunda la intrebarile tale atatia oameni de calitate din bloggosfera! nu neaparat foarte mari dar consider eu de calitate pe unii ii citeam pana acum iar pe unii o sa-i citesc de acum in colo…
    Sa o tii tot asa si sa ne tii la curent cu ce se intampla cu adevarat in spatiul online…
    fiindca internetul de multe ori vinde vise.
    .-= Pato Basil a scris: ..S-a schimbat ora!!! =-.

  23. Ovidiu a spus:

    vorbele spuse de cei care nu au reusit au irelevanta

  24. Ovidiu a spus:

    Îmi scuzați exprimarea defectuoasa, vroiam sa spun ca sunt irelevante.
    .-= Ovidiu a scris: ..Pentru Românași =-.

  25. Gyerko Szabolcs- Laszlo a spus:

    Demult n-am mai citit ceva de o asa calitate in blogosfera romaneasca…..
    .-= Gyerko Szabolcs- Laszlo a scris: ..“Sarbeasca cu racheta” si Cupa Davis =-.

  26. Ciprian a spus:

    Tot zicea Epureanu de frauda online. Stie bine ce zice, ca asta a facut si el si probabil face in continuare. Asta e un gunoi de om ce a facut bani pe munca altora.
    O sa-si gaseasca el nasul…

  27. Cehy a spus:

    Roxana e pe langa subiect la intrebarea a-3-a. :-D

Trackbacks

  1. Tweets that mention Cum castig bani pe net « Staupenet.ro -- Topsy.com  
  2. Cum câştig bani pe net? « Blogul Andreei  
  3. Roxy's blog » Cum castig bani pe net  
  4. Bani din blog « Staupenet.ro  
  5. Cum sa creezi relatii de afaceri pe internet | Bani pe net - Afacere online - Program de afiliere  

Nume
exclus keyords

Email
de preferat cu gravatar

Website
exclus pagini secundare

Vrei să-ţi trimit pe email următoarele comentarii postate în această discuţie?
modul in constructie