Comerţul door to door, respectiv comerţul MLM – Multi Level Marketing, dispune de un istoric financiar care nu poate fi neglijat. In ceea ce priveşte calitatea produselor comercializate prin această modalitate, preţul acestora raportat la produse similare existente pe raft, respectiv stabilitatea reţelelor Multi Level îi invit pe alţii să se exprime. Eu mă limitez doar la a aminti că promotorii vânzării directe susţineau că singura limitare a câştigului este doar efortul propriu.
Fiecare persoană implicată în acest sistem era îndemnată să-şi întocmească zilnic o listă de persoane cu care să se întâlnească. Dacă vroiai să ai şi tu un succes asemănător cu cei menţionaţi în materialele de pregătire, trebuia să depui cât mai mult efort – trebuia ca numărul de persoane din lista zilnică să fie cât mai mare cu putinţă şi numărul celor pe care îi convingeai că produsul tău este cel mai bun să fie într-o continuă creştere. Indiferent de vreme, de oră, de … trebuia să fii pe drumuri şi să baţi la cât mai multe uşi până când obţineai ceea ce ţi-ai propus.
Bani pe net. Dacă ar fi să mă raportez la ce se întâmplă acum în anumite cercuri (mai mult sau mai puţin închise) ale celor activi în mediul online românesc, identific cu uşurinţă câteva asemănări cu cele de mai sus. Singura deosebire este faptul că dacă ei aveau o condiţie fizică de invidiat, mulţi din cei care îşi desfăşoară activitatea pe internet au probleme cu sedentarismul.
Acum nu mai este nevoie să stai 24 h / 24 h pe drumuri, pierzând mult timp între 2 întâlniri. Acum este suficient să stai acasă 24 h / 24 h în faţa monitorului, comunicând nominal (teoretic) cu câte persoane doreşti – nu ai o listă, ci ai câte o listă în fiecare reţea socială şi propria bază de date cu adrese de e-mail.
Fie că vinzi un produs / un serviciu sau eşti doar un vânător de trafic, până unde esti dispus să mergi cu efortul propriu în mediul online?
5 December 2009 - 6:48 am
Bun articolul…
sanatate…
18 January 2010 - 3:41 pm
mersi’
25 February 2010 - 4:49 am
mlm in traducere marketing pe mai multe nivele, nu are nicio legatura cu vanzarile door to door. Faptul ca multi l-au perceput gresit, si s-au apucat sa vanda pe la usi pentru bani de buzunar asta este alta problema. Pe scurt tot ce pot sa-ti spun despre mlm este ca se bazeaza pe consumul propriu si nu pe vanzare. A nu se confunda deci cu sistemul de vanzari directe unde unicul castig este din vanzarea produselor, fiind nevoit sa mergi si pe la usi ca sa maresti acest castig. Sanatate si virtute !
25 February 2010 - 11:31 am
In cercul meu de amici, castigul din MLM vine atat din vanzarea directa cat si din vanzarile celor din propria retea (formata din cei pe care i-ai convins sa se inscrie alaturi de tine). Vanzarea directa necesita “door to door” ca sa-i convingi ca produsele sunt bune. Castigul din vanzarile altora necesita “door to door” ca sa-i inveti cum sa-si dezvolte propria retea (inclusa in reteaua ta).
Atat timp cat de rezumi doar la consum propriu, veniturile din MLM sunt nesemnificative – nu ai retea care sa genereze profit.