O simptomă a dependenţei de internet
Aseară am fost într-o zonă neimportantă pentru operatorii telefonici. Mie îmi place acolo. Mă deconectează de viaţa tumultoasă de la oraş. Lipsa semnalului îmi împrăştie instant orice tendinţă ascunsă de a scoate telefonul. Chiar dacă stau pe net, sunt fermecat de frumuseţea crestelor de munte.
Si stând eu alături de prietenii cu care eram, observ într-un alt grup un adolescent care butona de zor la un iphone. O fi şi el o persoană mai retrasă, care încearcă să-şi umple timpul cu vre-un joc – îmi zic în gând. Si butona şi butona, fără să încline iphon-ul. Si starea sa de nervozitate creştea vizibil. Chiar dacă se afla în imediata apropiere a grupului din care făcea parte, el era ignorat complet. Ei erau absorbiţi de o discuţie încinsă despre cum poţi să profiţi de pe urma crizei financiare cu care se confruntă alţii.
Cu intenţia de a face o fotografie dintr-un anumit unghi, mă apropii şi … involuntar … observ că el nu se juca, ci încerca de zor să se conecteze la internet.
L-am lăsat bolborosind în amărăciunea lui.
Chiar dacă în online este mai uşor, nu uita că adevărata viaţă este offline. Un peisaj nu este o imagine pusă pe desktop. Un susur de izvor nu este un mp3.
Atât timp cât cea mai mare parte a vieţii ne-o petrecem în faţa monitoarelor, de ce unii dintre noi nu reuşesc să se bucure de puţinele clipe petrecute în sânul naturii? Lumea online este singura lume pe care o cunosc?
