Bănuiesc că o parte dintre voi ați înțeles că nu am o părere prea bună despre twitter. Mi-am făcut cont în această rețea de socializare pentru a-mi promova acest blog, în urma „recomandărilor” repetate din mediul online, din spoturile publicitare la serviciile de telefonie mobilă, din discuțiile cu amicii și lista ar putea continua până reușesc să-l plicitisesc și pe ultimul dintre voi. Aveam senzația că twitter-ul era privit ca o gaură neagră a celor care își petrec timpul pe net. Cum și eu stau pe net … am fost atras și mi-am făcut cont.
Neuitând motivul pentru care mi-am făcut cont pe twitter, am considerat că este just să dau și eu accept celor care mă introduceau în propria listă. Marea majoritate dintre aceste legături sunt doar niște simple schimburi de link-uri – mă îndoiesc că o persoană care are mii de following / followers își va găsi timp să citească și notițele mele. Eu îmi promovez blogul. El își promovează florăria situată la un colț de bloc în cealaltă parte a țării.
Inainte să iau decizia să abandonez acest cont, îmi aduc aminte că mă enervau postările consecutive – stil pe care îl regăsesc și acum. Pentru a fi sigur că îi vor citi cât mai multe persoane, postează consecutiv cât mai multe ciripituri. Toată pagina îi aparține. Asta da metodă de promovare.
Era mult zgomot pentru mine. Din cauza atitudinii față „accept”, m-am trezit în mijlocul unei găști online din care doar foarte puține persoane erau civilizate. Restul … vai de mama lor. Se plictiseau în fața calculatorului.
Cum accesările blogului de pe urma acestei rețele de socializare erau sporadice, până la urma am luat decizia de a renunța și al ultima etapă – de a intra doar pentru a mai posta câte un link.
Cam atât. Până ieri. Până ieri când i-am mulțumit lui Bogdan Epureanu a doua oară. Prima dată i-am mulțumit când m-a convins împreună cu Daniel Rosca să scriu mai mult de o propoziție în pagina Despre mine. Ieri i-am mulțumit a doua oară – i-am mulțumit pentru că mi-a spus că twitter-ul dispune de posibilitatea de a urmări doar pe cei incluși într-o anumită listă.
Am stat eu și m-am gândit la persoanele civilizate la care am renunțat din cauza zgomotului generat de ceilalți. Ele nu aveau nici o vină. Dimpotrivă, bănuiesc că și ele se confruntau cu aceeași problemă. Si ele își doreau să poată întâlni români civilizați pe twitter.
Stând eu în pat azi dimineață și privind primele raze de soare, mă gândeam la comentarii postate la articolul Fiind român în 2010 și la discuția cu Bogdan. Măi, da prost am fost! Dacă am posibilitatea să urmăresc doar pe cine vreau eu, de ce să nu-i las pe ceilalți să ciripească cât vor pe margine? Eu vreau să fiu alături de români civilizați. Si asta voi face în continuare și pe twitter.
Incepând din acest moment voi continua să accept orice cerere pe twitter, indiferent de tot ce vreți voi, dar voi urmări doar conturile pe care le voi înscrie în câteva liste private întocmite în baza unor criterii foarte stricte.
Vrei să citesc ce scrii pe twitter? Fii civilizat. Adresa mea este twitter.com/staupenetro
24 August 2010 - 9:27 am
Eu nu mi-am facut cont pe Twitter
24 August 2010 - 9:33 am
Noi intentionam sa ne facem un astfel de cont in viitorul apropiat. Felicitari pentru decizia luata: iti pastrezi promovarea online, dar si controlul asupra prostiei predominante de pe twitter. Faci tu ce faci si tot gasesti solutii care sa impace si capra si varza.
24 August 2010 - 9:55 am
eu am facut o lista intitulata “vrancea” unde am pus id-urile prietenilor din blogosfera vranceana – 20 conturi de twitter. deocamdata, sunt 3 followers, dintre vranceni care urmaresc lista asta.
frecvent, m-am invatat, sa folosesc tagurile #focsani si #vrancea, in postarile mai importante care privesc si pe colegii mei. cum au fost cele recente legate de intalnirea de duminica a bloggarilor din VN.
fac parte, din vreo 3-4 liste mai importante si, intentionez si io, sa ma acsez pe ceea ce ai recomandat azi. cred ca e ok dar, cum a zis si Iulia, in postarea lui Bogdan Epureanu, e placut si oarecum fun sa fii parte la discutiile “spumoase” ecsistente pe twitter. motiv pt care, asa cum am zis acolo, mai urmaresc, cateodata, si ce au postat unii dintre cei pe care ii apreciez si urmaresc mai atent…
24 August 2010 - 10:02 am
@PATRICKdan: apropo de intalnirea de duminica – imi cer scuze si astept umil palmele voastre, dar am pus capul pe perna la 10.00 si m-am trezit abia dupa miezul noptii
Astept fotografii si articole
.-= Tudor a scris: ..Fiind român în 2010 =-.
24 August 2010 - 10:43 am
Eu mi-am facut cont ca sa urmaresc anumite vedete iar dupa cateva saptamani mi s-a parut interesant si am inceput sa scriu si eu !!!
24 August 2010 - 4:18 pm
Cred ca ai luat o decizie intelapta (asta atata timp cat ma regasesc in listele alea private ale tale – just kidding
) – ii urmaresti pe cei care te intereseaza, iar pe ceilalti ii lasi sa ciripeasca de pe margine cat vor ei. 
.-= Bogdan Epureanu a scris: ..O pledoarie pentru Twitter =-.
25 August 2010 - 12:09 am
nu ma bag…mersi.
.-= Bucur a scris: ..Vreau altceva =-.
26 August 2010 - 1:21 am
eu nu renunt la twitter, dar nici nu am o activitate stralucita. Arunc cate un link catre ultimul articol de pe blog si mai scriu cate ceva, abia dau 1 tweet pe zi.
.-= Serginho a scris: ..Ce cadouri să cumperi =-.