Din tot ce mi-a ajuns la urechi până acum despre cenzură și autocenzură am reținut că amândouă sunt de două tipuri – de frică și de respect. De exemplu, câteva persoane de pe meleagurile noastre au renunțat luna trecută la un anumit vocabular neadecvat nu din respect față de cei din jur, ci de frică să nu li se blocheze fără explicații conturile pe Facebook. Momentul în care frica lasă locul respectului merită sărbătorit de fiecare dată.
In urmă cu câțiva ani, cam pe când au început să prindă rețelele de socializare, un amic mi-a spus că blogosfera va deveni un fel de Mafalda social media. Blogurile vor fi ultimele spații unde vom putea posta ce vrem, cum vrem și când vrem. Dintr-un simplu motiv. Pe blog noi suntem la butoane. Noi decidem. Nu depindem de cine mai știe ce AI care decide peste noapte să ne avertizeze că am încălcat un anumit detaliu adăugat în „Termeni și condiții” după ce le-am aprobat fără să le citim. Din precauție, am început, ca bloggeri să fim mai atenți la schimbările legislative care vizează libertatea de exprimare pe internet. În următorul an ne așteaptă câteva modificări decisive. Vom trăi și vom vedea ce vom mai putea posta. Discutăm. Analizăm. Ne conformăm. Si mergem mai departe.
Cei dintre voi care ați avut ocazia să participați pe la diverse evenimente social media ați auzit cu siguranță repetându-se obsesiv cât de importantă este comunitatea din jurul unui proiect online. Comunitatea te menține sus! Investiți în comunitate! Agențiile de publicitate se uită cu un ochi la traficul de pe blog (real, monitorizat cu google analytics) și cu amândoi la numărul de prieteni de pe rețelele de socializare (fără să aibă de unde ști care dintre ei mai sunt activi). O comunitate este benefică atât timp când avantajele sunt mai mari decât dezavantajele. Dacă începe să devină o povară există riscul ca jucăria să se strice.
Îmi propusesem să scriu un articol despre bloggerii care cad victime ale autocenzurii. Renunț la idee. Voi continua cu o listă de principii de la care nu voi face niciodată rabat. Indiferent ce vor spune cei din jur.
Postez în limita timpului disponibil, uneori mai des, alteori mai rar. Acest blog a fost, este și va rămâne o pasiune. Dacă l-aș privi ca pe un job (cu responsabilități) l-aș închide după câteva zile. Prietenii ar deveni clienți. Timpul alocat ar deveni timp monetizat. Am auzit că ochii care nu citesc se uită. Nu se uită. Se triază. Blogul nu este un drog. Dacă nu citiți la prima oră ce am scris eu noaptea, după ce au adormit fetele, nu vă puteți bea cafeaua? Imi vine să râd de fiecare dată când întâlnesc câte un blogger dezamăgit că nu are timp să își citească integral feed-ul și să posteze zilnic câte ceva.
Nu sunt vânător de trafic online. Folosesc articole cârlig. Am implementate module seo. Asta nu înseamnă că-mi aleg subiectele de discuție de pe lista aflată pe val. Dar nici nu înseamnă că voi amâna o discuție doar pentru că subiectul respectiv se află pe buzele tuturor. Dacă îmi propun să scriu despre ceva și am timp scriu … cu riscul de a mai fi încă o dată acuzat că scriu pentru trafic.
Postez advertoriale. Toate articolele monetizate sunt adăugate exclusiv în categoria Negoț. Nu voi fi niciodată de acord să adaug (P). Eu sunt de partea celor care susțin că putem învăța ceva bun și dintr-un advertorial. Prea ne-am obișnuit să punem la un loc un advertorial cu informații educative și un spot tv cado’.
Este o expresie moștenită de la bunii noștri. Nu vă obligă nimeni să treceți de poartă, dar dacă ați trecut am pretenția să-mi respectați propriile obiceiuri.
Aș fi vrut să comentez dar… mai bine mă autocenzurez… din respect față de autor.