staupenet

Clubul Rotary VARANA Focşani lansează proiectul Bursele Optimus

Publicitate
13 oct. 2016

Proiectul Bursele Optimus face parte din seria Edu-Rotary și constă în acordarea a două burse de merit de câte 400 lei lunar, în perioada octombrie 2016 – iunie 2017, unor elevi de liceu din clasele a X –a, a XI-a și a XII-a.

Bursele Optimus

Condiții de eligibilitate pentru Bursele Optimus:

– medii generale peste 9.30 în ultimii doi ani școlari;
– media 10.00 la purtare în ultimii doi ani școlari;
– rezultate la olimpiadele școlare în ultimii doi ani școlari (de preferință aceeași disciplină sau din aceeași arie curriculară); olimpiadele prioritare sunt cele din Calendarul MECTS și vizează disciplinele generale, urmând a fi evaluate și cele de specialitate, acolo unde este cazul (mai ales în situații de departajare);
– activități extrașcolare și de voluntariat.

Vine un moment în viața fiecărui blogger în care se întreabă dacă a meritat sau nu efortul depus pentru a întreține un blog. Este o încercare peste care trec cu ușurință doar cei care știu foarte bine de ce și-au făcut blog. Un astfel de moment poate fi pentru unii elevi din Vrancea momentul în care se anunță câștigătorii burselor Optimus.

Să presupunem că în final ajung 10 elevi / eleve care au aproximativ aceleași medii, au obținut aproximativ aceleași rezultate la olimpiadele școlare și s-au implicat în activități extrașcolare și de voluntariat asemănătoare. Doi dintre ei atașează suplimentar la dosar o coală pe care scrie simplu – blogger pe numeprenume.ro. Pe blog au fost postate detalii despre olimpiadele școlare la care au participat – ce profesor i-a ajutat, cum au fost subiectele, ce rezultate au obținut. Tot acolo găsim informații despre toate activitățile în care s-au implicat – despre cum au obținut invitațile de participare, despre ce au învățat, despre cum au ajutat, despre noii prietenii, despre prietenii pe care i-au revăzut, despre planurile de viitor. Mai găsim o categorie cu pasiuni. Muzică. Pictură. Drumeții. Sport. S.F.

Acum încercați să vă imaginați cum ar fi ca cei doi bloggeri să-și printeze tot conținutul de pe blog și să-l adauge la dosar.

Publicitate
Publicitate
  1. Bogdan Epureanu spune:

    E placut sa vezi si firme/organizatii care promoveaza performanta si, de asemenea, bloggeri ca tine care promoveaza asemenea initiative.

  2. Tudor spune:

    Fiecare performanta încurajată si sprijinită inseamna un pas inainte pentru intreaga comunitate.

Postează un comentariu


Facebook
Parteneri
© Stau pe net