În vizită la acvariul din Constanța, România

23.05.2019

Dacă ajungeți prin Constanța și vă bate gândul să treceți și pe la acvariu, ar fi de preferat să știți dinainte cam ce veți găsi înăuntru.

M-am gândit de mai multe ori dacă să public acest articol sau să-l las să zacă în draft câteva săptămâni și apoi să-l eliberez de legătura online. În urmă cu câteva luni mi-am promis să-mi concentrez puținul timp liber pe activități aducătoare de zâmbete. Tânjesc după vremurile în care cei din jur erau într-adevăr veseli și ghidușiile copiilor erau tolerate. Îmi lipsesc oamenii puși pe șotii. Dar, cam în aceeași perioadă, am început să le dau dreptate celor care susțineau că singura modalitate de a ne putea drămui timpul cu înțelepciune este să ne ținem aproape prieteni sinceri. Fiecare dintre noi avem propriul drum de parcurs. Plăcut. Mai puțin plăcut. Este drumul nostru. Aceste persoane ne atrag atenția asupra unor detalii și ne respectă deciziile luate.

Pentru mine, acvariul din Constanța este locul unde le pot da binețe căluților de mare. A rămas la fel chiar dacă știu că între timp bunii mei prieteni, de pe vremea când purtam cravată de pionier, au plecat purtați de alte valuri. Nostalgie.

În schimb, acvariul a întâmpinat-o cu o magie aparte pe energizanta mea.

O priveam și strângeam din degete. Îmi promisesem ca indiferent ce găsesc înauntru să nu repet greșeala făcută în urmă cu câteva ore, când am vizitat mozaicul roman. Am tăcut. Am tăcut. Am zâmbit. M-am lăsat atras în magia ei. Am discutat cu peștii.

Postează un comentariu


Articole învecinate