staupenet

Inchirieri mașini cu stickere „tourist on board” pentru un drum sigur și confortabil

Publicitate
11 apr. 2016

Centrele locale de închirieri mașini vin cu oferte din ce în ce mai tentante pentru turiști, dar noi, șoferii români, suntem pregătiți pentru a circula alături de ei?

Nouă, românilor, ne tresară inima de bucurie când alții ne spun că suntem un neam ospitalier, care își întâmpină cu pâine și sare oaspeții. In schimb, când vine vorba de mentalități vizavi de turiști de cele mai multe ori începem să căutăm un țap ispășitor. Mai ales atunci când aceștia sunt trecuți de prima tinerețe. Cei mai mulți dintre români consideră că nu avem nici un fel de obligații față de turiștii care ne vizitează țara pe cont propriu.

Am observat că se promovează din ce în ce mai bine diverse locații mirifice din țara noastră pe diverse canale. Este foarte bine. Incet, încet lucrurile încep să se așeze pe făgașul cel bun. Spațiile de cazare sunt mai curate și dotate cu internet gratuit non-stop. Tour operatorii au venit cu oferte atractive. Turiștii au început să revină pe cont propriu. Până și cei care au în grijă drumurile către obiectivele turistice au început să fie responsabili. Dacă e să comparăm puțin modul în care se promovează turismul la noi și felul în care acesta contribuie la bunăstarea altor neamuri vom observa cu ușurință faptul că noi avem foarte puține programe de educare a populației față de turiști. Noi avem programe care ne învață cum să convețuim în pace cu animalele sălbatice. Stim cum să ne comportăm cu turiștii? Stim ce înseamnă un turist pentru economie? Eu am ajuns la concluzia că nu știm.

Hai să luăm un exemplu. O familie de turiști care au decis să revină în România, de această dată pe cont propriu. Iși cumpără din timp biletele de avion pentru a beneficia de reducere. După o documentare atentă pe internet, plătesc și avansul pentru închirierea unei mașini în București. Stabilesc un traseu pe care aleg câteva hoteluri unde achită cazarea. Integral în avans – alte reduceri. Si într-o zi cu soare, cu lista cu obiective turistice și monumente istorice în buzunar, ajung în parcarea de la aeroportul Henri Coandă din București. Semnează de primire mașina închiriată. Imbrățisări. Si pornesc la drum. Cu cine se întâlnesc ei prima dată? Cu noi, șoferii români. Noi suntem responsabili pentru prima impresie.

inchirieri masini

Recomand centrelor de închirieri mașini să-și doteze autoturismele închiriate turiștilor cu stickere „tourist on board”.

Cum ne comportăm noi față de noi e strict treaba noastră. Până la urmă o scoatem la capăt și ajungem în siguranță acasă. Măcar față de turiștii șoferi să dăm dovadă de înțelegere. Mi-aș dori să înțelegem măcar faptul că unii dintre ei sunt obișnuiți cu drumuri mai bune, mai largi și mai protejate, cu șoferi care respectă cu strictețe toate regulile de circuție, cu drumuri mai luminate, cu indicatoare rutiere care să-i avertizeze din timp, cu restricții de viteză foarte rare. Discutam de exemplu cu un prieten german și îmi spunea că pe el îl deranjează cel mai tare pe drumurile noastre oscilația limitării de viteză (la câteva sute de m după ce iese dintr-o localitate și accelerează intră în alta și frânează), căruțele nesemnalizate și dungile de pământ uscat lăsate pe carosabil de către utilajele agricole. Ele îi provoacă un stres căruia de câteva ori nu i-a mai putut face față și a fost nevoit să tragă pe dreapta pentru a se calma. Noi ne-am obișnuit cu căruțele. Injurăm puțin în barbă și trecem mai departe. Lor le este mult mau greu.

Ce spuneți? Incercăm să-i ajutăm? Am demonstrat că îi putem proteja pe bicicliști și pe motocicliștii civilizați. Hai să îi protejăm și pe turiștii care închiriază mașini și ne vizitează țara.

Inchirieri mașini de la Roka Rent

Roka Rent oferă servicii de închirieri mașini București la prețuri mai mult decât convenabile, cu toate taxele incluse. Intreaga gamă de mașini este complet dotată cu cele mai inovative sisteme de siguranță și sisteme de confort.

Publicitate
Publicitate

Postează un comentariu


Facebook
Parteneri
© Stau pe net