Marea provocare a generației actuale de părinți este parentingul digital

Creșterea copiilor a fost întotdeauna o provocare pentru părinți. Ne-a obligat să ne adaptăm pe tot parcursul timpului și pe tot globul.

Am observat că s-au cam înmulțit în feed articolele cu trimiteri la diverse studii bazate pe asocierea dintre copiii care se confruntă cu risc ridicat de probleme psihologice, emoționale și fizice și cei care petrec de la o vârstă fragedă mai mult timp în fața monitoarelor.

provocare

Dacă printre voi există cineva care dispune de timpul și resursele necesare pentru a face un studiu despre aprentingul digital actual îi recomand să-și aleagă ca subiect comentariile postate de părinți în mediul online pornind de la studiile sus amintite. Concluzia mea este că marea lor majoritate (asta ca să fiu modest) aruncă piatra exclusiv pe mediul online și își plâng de milă de parcă am fi singura generație de părinți care a dat de greu.

Fiecare generație a avut propriile ei provocări.

Încercați să vă întindeți comod pe o blană de urs la intrare în peșteră. Aer curat de munte. O adiere blândă de vânt încearcă să vă ridice o șuviță de păr. Liniște. Relaxare. Și ală mic de cere țâță fuge afară. Ce faceți? Îl lăsați să iasă sau săriți ca arși de soare în talpă și vă duceți după el? Dacă îl aduceți cu forța înapoi riscați să rămână vegetarian ca maică-sa. Dacă ieșiți după el și îl protejați de cel mereu flâmând și cu colții mari există posibilitatea să învețe să vâneze. Poate că la bătrânețe vă va aduce o bucată de carne rumenită. Dar cum să-i protejați dacă vă este frică și de un șoricel?

N-aș vrea să fiu în pielea celor s-au văzut obligați să pună în balanță viața familiei și credința în divinitate. Dacă își păstrau credința riscau să-și piardă, în cel mai fericit caz, întreaga agoniseală a familiei (strânsă cu greu pe parcursul mai multor generații). Ce ar fi putut ei să le spună propriilor copii? Că au crescut cu o anumită credință? Cum să-i îndrume dacă nu știau mai nimic despre credința noilor asupritori?

Mai aproape de generația noastră sunt cei care și-au văzut copiii ademeniți de urzeala orașului. Dute maică, poate că ți-o fi mai bine decât ne-a fost nouă. Și duși au fost. Ce să le spună mai mult dacă marea lor majoritate s-au îndepărtat doar câțiva km de bătătura strămoșească?

Nu suntem singurii care au dat de greu cu copiii de mână. Încotro să o luăm? Ce să le spunem?

În loc să le transmitem din înțelepciunea noastră și să-i ajutăm să-și dezvolte capacitatea de adaptare ne văităm ca țațele de pe marginea drumului și ne negăm responsabilitățile.

Internetul este de vină? Bun. Și dacă el este de vină noi ce facem? Așteptăm sprijin? De la cine? De la cei care câștigă bani de pe urma utilizării internetului?

Recitiți paragrafele anterioare și trageți singuri concluzia.

  1. Monica spune:

    Este esential ca noi parintii sa tinem pasul cu copiii nostri, Nu putem trai cu mentalitatea veche in societatea moderna, lucrurile s-au schimbat, trebuie si parintii sa tina pasul.

Postează un comentariu


Articole învecinate