staupenet

“Nu vorbi cu străinii … pe internet!” varianta actualizată a generației noastre

Publicitate
29 Sep 2016

De ce nu suntem în stare să renunțăm la restricția „nu vorbi cu străinii”?

De foarte multe ori în copilărie am avut o atitudine potrivnică față de părinți. Uneori câștigam eu. Alteori câștigam ei (credeam eu). Adevărul este că părinții mei, fără să aibă acces la cărți de parenting, mi-au permis să descopăr lumea așa cum este ea, cu părțile ei bune și mai puțin bune, și să învăț să mă descurc în viață. Ii spuneau „școala vieții”. Cei mai buni profesori în această școală erau străinii. Dacă vroiam să învăț ceva sau să le cer ajutorul trebuia să deschid gura și să comunic cu ei. De la ei am învățat să ajut și să solicit ajutorul. Mai greu a fost să învăț cum să fac diferența între cei care merită și cei care profită de bunătatea mea. Alți copii nu au fost la fel de norocoși ca mine.

Nu vorbi cu străinii

In loc să-i judecăm pe cei care și-au educat copiii să nu vorbească cu străinii, vă invit să discutăm despre ce atitudine avem noi vizavi de acest subiect raportat la cerințele vremurilor noastre.

Noi de ce ne sfătuim copiii să nu discute cu străinii pe internet?

Sfatul meu este să le permiteți să discute cu străinii pe internet. La început sub atenta voastră supraveghere și apoi, puțin câte puțin, acordați-le încredere. Invățați-i că în lume există persoane rău intenționate și persoane binevoitoare. Sunteți părinți. Invățați-i să le deosebească!

Publicitate
Publicitate
  1. Bogdan Epureanu spune:

    In primul rand, da-mi te rog voie sa te salut si sa te felicit – atat pentru perseverenta de care ai dat dovada in blogosfera in toti acesti ani cand nu am mai vorbit, cat, mai ales, de realizarile pe plan familial.

    Insa legat de tema articolului tau, nu sunt de acord cu tine si parerea mea e ca aici se potriveste foarte bine vorba aia cu „better be safe than sorry”. Mi se pare extrem de riscant si de complicat sa ai incredere in capacitatea de discernamant a unui copil/adolescent, atunci cand are de-a face cu un strain rau intentionat, care cauta sa-l atraga intr-o capcana si care, profitand de protectia anonimatului, poate pretinde ca este oricine altcineva.

    O simpla fotografie asupra orasului facuta de la balcon si postata pe Instagram ii poate spune unui potential infractor aproape cu exactitate unde locuim; o discutie banala pe Facebook in care ii povesteste celui pe care il crede un coleg de scoala ca plecati in concediu ii poate spune acestuia (care nu e nici intr-un caz un coleg de scoala) perioada in care va fi casa goala si poate actiona. Si asta e doar un exemplu dintr-o multime de alte exemple.

    Daca as avea un copil as prefera sa-l educ sa interactioneze cu oamenii din viata reala, pe care poate sa-i judece avand la dispozitie ceva mai multe informatii. Dar nah, asta e doar parerea mea.

  2. Tudor spune:

    Ce surpriza placuta 🙂 Multam pentru urari

    Cat despre acest articol … il consider neterminat. Faza este ca nici nu ma consider pregatit sa-l continui, motiv pentru care am preferat sa-l aduc in discutie si sa-mi exprim parerea din acest moment. Buna, rea … chiar nu stiu. Ce stiu este doar faptul ca mai devreme sau mai tarziu copiii vor pleca de langa noi si vor fi nevoiti sa stea alaturi de straini si sa discute cu ei. Ce vor face atunci? Vor sti cum sa-i deosebeasca pe cei rau intentionati de cei bine voitori?

    Eu sunt adeptul educatiei treptate. Le slabim legatura treptat. Putin cate putin. Astfel, ei se vor simti in siguranta dar vor avea si libertatea de a invata pe propria piele.

  3. Bogdan Epureanu spune:

    Inteleg ce vrei sa spui si, ca idee generala, sunt cat se poate de acord cu ea; ba chiar, de exemplu, mergand mai departe, articolul cu topoganul se afla in lista mea de bookmarks si chiar l-am trimis catorva prieteni care au copii sa il citeasca drept model de educatie parentala. 😛

    Pe de alta parte, cred ca cheia problemei sta tocmai in acel „treptat” pe care l-ai mentionat si tu, Iar un exemplu foarte bun (zic eu) pe care l-am vazut la o familie de prieteni este acela ca i-au permis fetitei lor sa aiba cont de Facebook inca de pe la vreo 10 ani, ii respecta chiar si intimitatea in sensul in care nu ii citesc mesajele sau chestii de genul asta, dar conditia a fost intotdeauna sa discute doar cu persoanele din lista de prieteni, unde nu adauga pe cineva decat impreuna. Cam pe acelasi exemplu, tin minte ca, la un moment dat, cand jucam WoW, aveam in guilda o familie; ei bine, juniorul avea activat doar guild chatul; in felul asta putea discuta cu noi, cei din guilda, care, chiar daca eram straini, eram oarecum de incredere, nu insa si cu toti ceilalti.

  4. Tudor spune:

    Sunt sigur ca parintii respectivi ii vor ridica in curand restrictia de a adauga prieteni in lista doar impreuna. Este un drept pe care fetita lor l-a castigat in timp si care, e bine sa stie, se poate pierde foarte usor.

  5. Ioana spune:

    Eu am copilarit la bunici, intr-un sat de munte, unde cunosteam si ma cunostea toata lumea. Eram nepoata lui nea Costel de la deal. Cand am inceput scoala m-au adus la oras. Stiam doar parintii. Pana am terminat liceul am reusit sa ma imprietenesc cu cateva colege. Acum sunt la facultate in Bucuresti si va spun cu mana pe inima ca abia astept sa termin si sa ma intorc acasa. Aici parca si parintii cu copiii lor par a fi straini. Fiecare cu viata lui. Comunica foarte putin intre ei. Interactioneaza foarte putin. Ce pretentie poti sa ai de la ei sa inteleaga cat de importanta este comunicarea neconditionata pentru un copil? Aceasta diferenta dintre rural si urban este de cand lumea. Ea nu se datoreaza tehnologiei, precum aud pe la unele cursuri.

    Eu am fost invatata de bunici sa dau binete tuturor celor cu care m-a intalnesc. Sa salut necunoscutii. La oras am invatat sa nu-i salut. Pe internet mi se spune sa ma imprietenesc cu ei si sa-i ignor. Sa nu comunic cu ei ca pierd timpul.

  6. Ion Bratu spune:

    In timp de noi incercam sa scapam de aceasta teama sunt familii care practica in mod constant un stil de viata bazat pe impartirea unor bunuri sau servicii cu necunoscuti. Doua exemple intalnite si pe la noi – mergem impreuna pe litoral si impartim benzina & este masina noastra si o folosim pe rand in functie de ce acem nevoie. Este adevarat ca au ramas putine persoane de incredere. Cei care reusesc sa se recunoasca au doar de castigat.

Postează un comentariu


Facebook
Proiecte
Parteneri
© Stau pe net