Principiul protecţiei copiilor împotriva riscurilor se aplică doar când vor adulții

17.02.2017

Dacă tot ținem morțiș să discutăm despre „principiul protecției copiilor împotriva riscurilor” hai să mergem până la capăt și să recunoaștem o dată pentru totdeauna că acest principiu se aplică doar când vor adulții. Copiii nu au nici un cuvânt, indiferent că au -7 luni, 2 luni, 3 ani, 7 ani, 14 ani sau 18 ani.

protectie copiiDe ce am decis în această dimineață să-mi închid agenda și să scriu acest articol? De dragul copiilor voștri. Si al micuței mele energizante care, cu siguranță, se va întâlni cu cel puțin unul dintre ei. In parc. La teatru. La maraton. In tabără. Pe rețelele de socializare. In blogosferă. Discutăm despre un principiu care se învață în timp. Din păcate, unii dintre noi, cei care suntem acum părinți, suntem nevoiți să înlocuim un anumit model de educație primit de la proprii părinți cu un alt model pozitiv și constructiv. Este foarte greu. Stiu. Ne uităm în sus, ne rugăm să ne întărească și mergem înainte. De dragul copiilor noștri.

Când este să discutăm despre alăptare, diversificare, greutate la copii sau produse recomandate copiilor ne pricepem cu toții. Fiecare are câte ceva de spus. In schimb, când vine vorba despre ricurile pe care ni le asumăm când se apropie sorocul sau a sosit vremea să mergem cu ei în parc, la grădiniță, la școală începem să fim discreți. Mă rog. Așa ne place să spunem. Cel care tăcea rămânea într-o anumită poziție la budă.

Reformulez. La discuții despre „protecția în familie” ne pricepem cu toții. „Protecția în comunitate” este un subiect despre care preferăm să ascultăm sau să citim la alții. Fiecare dintre noi poate urmări un feed rss, să traducă un articol și să genereze o discuție. Dar câți dintre bloggerii de parenting au avut curajul să scrie despre mizeria din spitale, despre învățătoare care jignesc elevii în clasă, despre bătăi în parc, despre manuale cu informații neconforme? La subiect sau în principiu. Iertați-mă, dar apar câteva articole după câte un colectiv. Apoi, tăcere. Liniște. Până la următorul incident. Si tot așa. Noi nu am învățat să ne protejăm colectiv. Am rămas blocați la stadiul de protest ocazional.

Noi avem obligația să-i protejăm sau să-i izolăm?

Tendința este să le oferim copiilor doar un cămin protectiv? Mi-a scăpat mie ceva?!?! Dacă este adevărat, să nu vă mire când vor începe să vă șunteze măsurile de protecție pentru a comunica online cu alți copii (sau persoane care se prezintă drept copii). Istoria a confirmat în nenumărate rânduri că izolarea de prostime oferă securitate limitată.

Hai să ne protejăm împreună copiii! Cum? Simplu. Acordându-ne reciproc timp din timpul nostru și celor care doresc să ni se alăture. Copiii noștri au nevoie PERMANENT de protecția noastră și nu ocazional când ni se induce o anumită formă de refulare a frustrărilor. Eu prefer #exist în loc de #rezist.

Postează un comentariu