staupenet

Relocări locuințe București – de la dorință la înfăptuire

Publicitate
28 oct. 2016

Ce înseamnă „relocări locuințe București”? Vine o echipă, împachetează ce ai prin casă, le cară la mașină, le transportă în noua locație, le despachetează și deschid șampania. Dar dacă un client dorește să reloce în noul cămin ambientul plăcut, primitor și liniștit?

Eu am învățat încă din copilărie să fac diferența dintre o locuință și un cămin, să simt ceea ce pereții doresc să-mi transmită, să privesc dincolo de ceea ce privesc pe fereastră. De la bunici am învățat să-mi sădesc amintiri cât mai aproape. Stiu că nu sunt singur. Asemeni mie sunt din ce în ce mai multe persoane. Noi suntem cei care îi provocăm pe cei specializați în amenajări interioare / exterioare și pe arhitecți să evoluăm împreună. Noi nu vrem să locuim într-o incintă. Noi vrem să trăim într-o căsuță. Diminutivul nu ține de suprafața utilă, cum am întâlnit pe net, ci ține de nostalgia copilăriei. Din câte am discutat cu câțiva prieteni care locuiesc în București (sau în apropiere) și vor să se mute în căsuță nouă, în acest grup au intrat recent și cei care oferă servicii de relocări locuințe.

Doriți să vă relocați? Vă putem ajuta să mutați tot ce este în casă și în afara casei!

Si uite așa drumul de la dorință la înfăptuire devine realitate. Cunosc o familie care în ziua în care și-au cumpărat terenul pentru căsuță s-au dus și au plantat un gutui în fața geamului de la dormitorul copilului. Au curățat locul de buruieni și au plantat gutuiul. Peste câțiva ani, acel gutui a făcut obiectul unui articol separat în contractul de construcție. Nimeni nu avea voie să-i rupă o creangă. Doar Dumnezeu știe ce a fost la gura constructorilor, dar a supravețuit. Intre timp, fata lor a crescut și s-a măritat în București. Ce credeți că a luat în noua ei căsuță? Un pui din gutuiul ei. Putea să cumpere un alt gutui, dar a ținut morțiș să aibă un pui din gutuiul căruia îi dădea binețe în fiecare dimineață. Asta înseamnă ambient. Parfumurile cu iz de gutui n-au nici o putere în această lume a nostalgiei. Singurul care poate este puiul din gutuiul de acasă.

Aceste detalii fac în timp diferența dintre un imobil și un cămin. Ele fac diferența dintre un client și un client mulțumit, client dorit și de cei care au trecut pe cărțile de vizită relocări locuințe București. Doriți să vă relocați în noua locuință? Doriți să vă replantăm un pui din gutuiul de lângă geam? Ca să luați cu dvs o părticică din căsuța în are ați locuit până acum.

Relocări locuințe București

Dacă îi întrebați pe cei care stau la casă unde preferă să se relaxeze – în interior sau afară, marea majoritate vor recunoaște că cel mai bine se simt pe terasă sau în grădină. In acest caz, de ce să nu-i ajutăm să-și ia cu ei „rădăcinile” când au decis să se mute în casă nouă? Eu nu sunt de acord nici cu cei care rămân legați pe veci de casa părintească, dar nici să pleci cu mâinile în buzunar de acolo. Când am decis să-mi plantez propria livadă, pe lângă pomii aleși pe sprânceană din câteva pepiniere, mi-am adus pomi de la bunici – din locurile în care am copilărit. Printre ei am plantat împreună cu mama mea flori de munte și plante medicinale. Trandafirii de lângă alee au fost primiți cadou de la prieteni. Fiecare rădăcină are povestea ei.

Din neștiință, ca să nu spun din comoditate, ne-am obișnuit să cedăm cu ușurință la primele încercări. Nu se poate?!?!? Căutați soluții! Respectați-vă propriile dorințe. Faceți tot ceea ce vă stă în putință ca să se înfăptuiască. Căutați parteneri care să vi le poată îndeplini. Vreți să vă luați și dalele din curte aduse una câte una cu mașina personală de la munte? Asta e. Luați-le și pe alea. Sunt dalele voastre.

La cine apelați când vrei să vă mutați? La prieteni? La o firmă care îți mută doar ce este în interiorul casei? Sau la o firmă care te ajută să-ți păstrezi toate bunurile și amintirile indiferent că sunt în interior sau în exterior?

Un om puternic nu se naște, se educă. La fel și o căsuță, nu vine odată cu soarta ci se construiește! Din cărămidă și amintiri.

Publicitate
Publicitate
  1. Marin Rares spune:

    Eu m-am mutat de 5 ori pana acum. Dintr-un oras in altul. De fiecare data am ramas fara cateva cutii la transport. Am pierdut casete din lemn cu valoare sentimentala, un sistem audio performant adus de afara, o bicicleta etc. Am decis ca urmatoarea data cand voi fi nevoit sa ma mut din nou sa-mi pun singur bunurile in cutii, sa le innumerotez si sa le dau pe baza de proces verbal cu clauza de despagubire in caz de pierdere sau deteriorare.

    Incerc sa-mi imaginez cum va arata curtea dupa ce scoti toti arbustii si trandafirii. Casa goala. Curtea goala. Hm. Bine ca lasati macar prizele si intrerupatoarele.

Postează un comentariu


Facebook
Parteneri
© Stau pe net