staupenet

Social Media for Parents 2017 : Teoria ca teoria, dar practica ne omoară

Publicitate
20 Iul 2017

Am decis să scriu dis de dimineață despre Social Media for Parents 2017. Nu o fac din dorința de a fi printre primii care scriu pe blog despre acest eveniment. Vreau să scriu la cald. Vreau să scriu despre ceea ce simt acum. Inainte să încep să mai elimin din idei. Din precauție. Asta înseamnă să fii blogger.

Social Media for Parents 2017

Ca și cum am avut gura pocită, în articolul anterior am întrebat și eu ca un tată blogger (tată este înainte de blogger) de cine trebuie să ne protejăm copiii și dacă blogosfera de parenting trebuie să rămână în favoarea copiilor sau să țină pasul cu celelalte blogosfere monetizate excesiv.

Social Media for Parents este despre copii

La acest eveniment eu stau în spate. La ultimul rând de mese. Ca să pot ieși afară cât mai repede cu micuța energizată în caz că vrea să fie băgată în seamă de către unul dintre părinții EI. Chiar dacă Social Media for Parents nu este un atelier de parenting, ci un loc în care părinții vor să învețe cu ce se mănâncă social media, eu vin împreună cu buna mea soție și micuța energizată. La final punem cap la cap ce a înțeles fiecare. Este un exercițiu pe care vi-l recomand. In familie.

Si în acest s-a discutat înainte pe ici pe colo dacă este de preferat să venim sau nu însoțiți de copii. Eu am spus că vin cu cea mică și voi face tot ceea ce ne va sta în putință să nu deranjeze. Au fost minute bune în care a socializat la nivelul ei, momente în care a învățat să-și controleze timidatatea și clipe mai puțin plăcute. Este adevărat că, în aceste condiții, nu am putut să discut mai mult cu prietenii / prietenele din sală. Asta e! Sunt tată. Cu normă întreagă.

La Webstock prezența unui copil m-ar deranja și pe mine. In schimb, la Social Media for Parents am venit ca să mă întâlnesc cu părinți. Cu persoane care au cel puțin un copil. Cu persoane care au schimbat scutece, care au dormit cel puțin o noapte în picioare cu copilul în brațe, care au simțit rece pe șira spinării când bebe a început să exploreze, care înghit în sec când văd cioburi pe podea. Si multe alte teste ale vieții de părinte. Au fost persoane care m-au felicitat. Si persoane care și-au exprimat mai direct sau mai discret nemulțumirea. Copiii fac zgomot! Da, copiii fac zgomot! Sunt copii. Si noi suntem părinți! Cu toată stima și respectul, cei care nu reușesc să facă față unor copii în sală au greșit evenimentul. A fi părinte înseamnă în primul și primul rând să poți rezista în preajma unor copii în toate situațiile.

Repet, eu am fost unul dintre părinții care la primele semne de deranj a luat-o frumos de mânuță și a ieșit cu ea afară. Se numește respect. Se numește control.

Social Media for Parents 2017

Părinții sunt niște copiii mai înalți

Aceasta este concluzia cu care am ajuns azi noapte în Focșani.

Părinții sunt niște copiii mai înalți! Ciulim urechile la discuții de parenting despre stima de sine, despre familie, despre responsabilitate, despre educație financiară etc, dar când viața ne pune la încercare dăm cu oiștea în gard / cu mașina în bordură de nu ne vine nici nouă să credem. Ne comportăm la fel ca ei. Jucăriile sunt diferite. Cei mai mici dintre ei își ascund jucăriile preferate pictate cu oja cea bună a mamelor de teamă să nu rămână fără ele. Cei puțin mai mari ascund comportamentul nepoliticos de care care au parte pe internet de teamă să nu rămână fără tablete. Bloggerii părinți (blogger este înainte de părinte) ascund situațiile lipsite de omenie de teamă să nu piardă anumite contracte de publicitate cu agențiile.

Ce face un copil care vrea să capteze întreaga atenție? Ignoră tot ce este în jur și o ține pe a lui cât mai mult posibil. Nu-i pasă că suntem în public. Nu-i pasă că de față mai sunt și alte persoane. Nu-i pasă că părinții se grăbesc. Nu-i pasă de nimic. El o ține pe a lui. Ce fac părinții în astfel de situații? Unii îi lasă în pace și așteaptă să revină singuri la normal. Alții privesc în sus implorând ajutor și discută cu calmitate (a se citi cu nervii întinși la maxim) până când situația revine la normal. Pentru situațiile extreme eu cunosc o singură metodă – continuăm discuția într-un loc unde nu deranjăm pe nimeni. Este problema noastră. Copilul își urmărește scopul. Părintele se impune. Calm. Cu vorbă bună. Mută discuția în altă parte. De ce? Din respect față de ceilalți.

La ultimul panel, la un moment dat, mi-am exprimat intenționat nemulțumirea că se discută fără microfon în față. Discuțiile private se poartă pe hol. De preferat, în pauză. Stiam că este o discuție contra cronometru și vroiam să asist la o discuție constructivă, nu să stau pe net de unul singur până termină cei din față de discutat în privat (în spate nu se auzea nimic) pe marginea unui subiect pentru toNți. Persoana respectivă a neglijat că eram în mijlocul unui panel și moderatorii și-au adus aminte cam târziu că în sală mai erau și alte persoane.

Am insistat pentru că vina cea mai mare a cyberbuilying-ului se datorează lipsei de responsabilitate a părinților.

Eu am încercat să joc rolul unui copil educat în spiritul bunului simț care strigă după ajutor. Nu mai tolerați anumite comportamente lipsite de omenie! Ajutați-mă! Nu eram un copil cu privirea în pământ de frică să nu-și piardă jucăriile. Nu!! Eram un copil care mai avea puțin și se urca pe masă pentru a spune că și el era acolo și vroia să-i fie respectat dreptul de a auzi ce se discută în față. Voi știți cine sunt? Un copil care își apără drepturile.

Mamiii, vleau păjitulă acuuuuuuummmmmm

Am citat din micuța mea energizată. Ieri. Pauza de masă. Cum procedăm noi în astfel de situații? O lăsăm să o mănânce înainte de masă și apoi ținem la distanță toate dulciurile cât considerăm noi de cuviință.

Cam la fel este și cu partenerii unui eveniment. La început oferă o păjitulă. Dacă la ediția următoare păjiturile sunt mai mari și mai bune înseamnă că totul a fost ok. Dacă păjitulile sunt mai puține și mai mici înseamnă că așteptările au fost mai mari. Dacă vreți, în loc de păjitulă puneți înghețată. Mesajul este același. L-am repetat și anul trecut după smforparenting16.

Este posibil să se termine toate păjiturile până când ne decidem dacă un blog cu investiții mai rămâne blog sau până înțelegem că traficul obținut din articole despre extratereștri nu ajută cu nimic o campanie de parenting. Si atunci ce facem? Mâncăm doar morcovi? Insecte eu nu mănânc.

Cu puține excepții, ceva a scârțâit la această ediție din punctul meu de vedere. Pe #smfoparenting17 au văzut foarte puține poze cu partenerii. Am avut senzația că toți cei prezenți se îngrămădeau să-și asocieze avatarul cu cel al altor părinți prezenți în sală. Asocierea cu brandurile partenere fără sprijiul cărora am fi fost acasă sau cu cei mici în parc a fost împinsă pe un loc secund sau evitată. Din nepăsarea noastră sau din neglijența lor. Datorită micuței energizate, am stat și în acest an pe hol. Imi amintesc că anul trecut eram băgați în seamă. Eram rugați să le vizităm standurile, să le testăm produsele și să spunem ce părere avem. Eram rugați să facem poze, să le postăm pe social media și ne arătau urnele unde să punem taloanele. Acum, intenționat, am stat în fața unui stand. Eu mă uitam la produsele expuse. Ei continuau să butoneze telefoanele din dotare și să-mi arunce o privire cu coada ochilor. Eu așteptam. Ei așteptau. Si ne-am despărțit înainte să ne cunoaștem. Eu nu am venit acolo ca să-mi prezint traficul înregistrat pe acest blog și să cerșesc un contract de publicitate. Departe de mine acest gând. Ei erau acolo ca să-mi prezinte produsele în speranța că le voi promova gratuit pe blog.

Am învățat, am zâmbit, am socializat

Dincolo de toate cele spuse mai sus au fost și părți foarte bune. Am învățat lucrui noi. Am regăsit și eu prieteni / prietene (spre deosebire de anul trecut când știam doar 2 – 3 persoane) semn că s-a mai prins ceva de mine în ultimul an din mediile românești de parenting. Am primit câteva cărți de vizită cu bloguri de parenting. Am discutat despre câteva proiecte.

Dar despre astea în următorul articol. Păjitura cu păjitura. Supa cu supa.

Update: vă recomand
• staupenet.ro: Inregistrare video, păreri și mulțumiri de la Social Media for Parents 2017

Publicitate
Publicitate
  1. DaddyCool.ro spune:

    Mă bucur că te-am văzut. Îmi place punctul tău de vedere! 🙂

  2. Cris spune:

    Si la foodbloggers organizat tot de evensys am observat un regres si un oarecare dezinteres al firmelor. Pe langa faptul ca erau mult mai putine, erau si apatice. Cat despre restul, citez ce-a spus Ella Craciun: eu sunt doar imaginea. Multa imagine…Prea multa.

    • Tudor spune:

      Ei dezinteres și vor vânzări mai mari. Noi batem pasul pe loc și vrem trafic mai mare. Așa nu merge. Dacă vrem să avem avantaje mai mari trebuie să devenim cu toții mai resposabili.

  3. Miruna spune:

    Tudorel, iti multumesc personal pentru acest feedback atat de minutios si pentru faptul ca ti-ai facut timp sa il scrii desi erai dupa niste ore de condus. Ai exemplificat frumos prin metafora parinti-copii si imi pare rau ca nu s-a auzit in spate. Insa nu am dat microfonul intentionat Georgianei, fiindca altfel nu am mai fi terminat discutia. Tocmai fiindca voiam sa atingem mai multe subiecte. Din pacate, timpul a fost scurt si oricum nu am apucat sa pun toate intrebarile pregatite. Eu m-am bucurat ca v-am vazut, din pantofii mei feedback-ul acestei editii a fost foarte bun, din pacate a fost o problema cu pozele, panourile partenerilor erau asezate contrejour toate si lumina era foarte puternica de afara. Eu mi-am facut multe poze cu Cristina Otel la Haagen Dasz, nu am putut publica nimic, pur si simplu nu se vedea. Insa am mancat inghetata si am pus poza… am vazut ca au mai facut asta multi, deci cred ca totusi au avut parte de expunere si partenerii.
    Va imbratisez si sper sa ne revedem cu bine la anul.

    • Tudor spune:

      In clipa în care v-ați dat seama de nivelul discuției aș fi preferat să fiți mai tranșanți. Nu mă consider un expert în conferințe, dar nu mă simt confortabil în scaun când o discuție generală se reduce la o discuție particulară și ceilalți din sală își irosesc timpul. Eu am încetat să mai fiu tolerant cu cei care nu-i respectă pe cei din jur.

      Problema cu panourile așezate contra luminii a fost și anul trecut.

      Repet – am scris cele de mai sus pentru că îmi doresc ca acest eveniment să evolueze și blogurile de parenting să devină un reper pozitiv în blogosfera româneacă.

      Per total a fost bine. Am spus că voi reveni și părțile bune 🙂 ne revedem și la anul.

    • Irina Schmitz spune:

      și mie mi s-a părut că anul trecut firmele au tras de noi. Anul acesta i-am vizitat pe cei de la NUK, de care nu știam până anul trecut. Eu nici nu am auzit copiii din sală :))), iar la panelul 3 am închis laptopul, telefonul și m-am întors cu fata spre scenă. Respect!

  4. Apreciez onestitatea si punctul tău de vedere. Pentru mine a fost prima participare la un astfel de eveniment, aşa că îmi lipsesc termenii de comparație. Dar anumite lucruri s-au observat, pe unele le-ai arătat cu degetul chiar tu şi bine ai făcut-o.
    Pe de altă parte, cred că over all a fost o reşită, chiar dacă, aşa cum spui şi tu, au fost momente de… scârț.
    Şi nu în ultimul rând mi-a părut bine că am reuşit să ne cunoaştem;)

    • Tudor spune:

      Onoarea a fost de partea mea 🙂 eu sunt mai nou în blogosfera de parenting.

      Stii care-i faza? Când vine vorba despre blogurile de parenting eu sunt puțin mai exigent pentru că în prima linie din spatele lor se află niște copii. Bloggerul, indiferent că e mamă sau tată, sunt modele pentru copiii lor. Ce face un adolescent cu un blog de tehnologie e treaba lui. Ce face un adult cu un blog de parenting mă privește și pe mine pentru că al lui copil se poate întâlni mâine cu al meu. Eu sper ca fetița mea să meargă într-o bună zi în tabără cu băiatul blondei care gândește, cu băieții hai hui, cu fetițele tale sau cu alți copii de bloggeri de parenting. Stiu că se va simți bine în compania lor. Sunt copii care au beneficat de o educație aparte.

  5. Iohanna spune:

    Imi pare rau ca nu am ajuns anul asta, dar am urmarit transmisia online. Anul trecut mi s-a parut foarte ok organizarea si activarile, chiar am plecat cu o impresie foarte placuta. Anul acesta, ce s-a vazut din fata calculatorului a fost ok. Speakeri de calitate, subiecte interesante. Parca mai putine fotografii in social media de la eveniment, fata de anul trecut 🙂
    Spor la scris si sper sa ne vedem la Webstock! 🙂

    • Tudor spune:

      La un eveniment de asemenea calibru pretentiile sunt mai ridicate pentru toti cei implicati – de la organizator, reprezentatii brand-urilor partenere, cei prezenti la eveniment si cei care-l urmaresc online. Suntem o echipa. Cand am decis sa scriu acest articol eu nu am vrut sa arat cu degetul o anumita parte. Intentia mea a fost de a aduce in discutie faptul ca nepasarea noastra vizavi de atitudinea celui de langa noi ne afecteaza, la fel cum nepasarea noastra din mediul online ii afecteaza pe copiii nostri.

      Si noi, ca bloggeri, am evoluat. Am inceput sa avem asteptari mai mari. Inclusiv din partea brandurilor. Pana si precupetii din piata ma intreaba daca ma pot ajuta cand ma vad ca ma uit cand la patrunjel cand la leustean. Observa ca am nevoie de ajutor si vine in intampinarea mea ca sa-si vanda marfa.

      Daca tot mi-am cam dat foc la inbox, hai sa merg pana la capat. Anul trecut, la 9.00, in spate abia am mai gasit un loc liber pe al doilea rand de scaune suplimentare. In acest an nici locurile de la mese nu erau ocupate. Recunosc, comunitatea romaneasca de parenting este mai unita ca anul trecut. S-a vazut. Lumea se saluta. Se imbratisa. Eu vreau sa mergem si mai departe. Sa ajungem acolo unde ne-am propus sa ajungem. Ca sa ajungem acolo trebuie sa-l tragem de barnete si pe cel de langa noi, indiferent ca e sponsor, partener sau blogger prezent in sala. Cum spunea Gáspár György – Jur să am grijă de mine, de semenii mei și de comunitate.

  6. M-am gandit foarte mult daca sa scriu comentariul asta si am decis totusi sa il scriu, pentru ca ma gandesc ca poate ajuta. Nu mi-e rusine sa zic ca mi-am dorit sa vorbesc la SMfP anul asta. Nu mi-a iesit, nu e nimic, nu moare nimeni din asta. De ce credeam ca locul meu e acolo (desi dupa cum a decurs discutia, imi e clar acum ca nu aduceam mare plus valoare). Nu pentru ca ma cred eu grozava grozavelor, ci pentru ca am fost acolo (si inca mai sunt de multe ori), in locul intrebarilor, al framantarilor, al lui „eu cum fac sa”, „mie ce imi lipseste sa”, etc. Si am reusit sa ma pun pe linia buna, sau cel putin asta simt. In august 2016 pagina de FB a blogului avea 800 si ceva de oameni, azi are aproape 8000. Nu aveam Analytics si singura metoda de masurare a traficului era plug-in-ul by default al blogului, care imi dau acum seama ca era praf. Ala mi-a aratat ca cel mai citit articol avea cam 1200 de vizualizari (nu auzisem de unici si cred ca nici programul). La finalul lui 2016 cel mai citit articol al meu conform Analytics avea peste 40.000 de unici. Nu stiu media mea de vizitatori, o voi face la finalul anului. Stiu insa ca am luni slabe (cum a fost ianuarie), luni bune cand nu scad sub 30.000 si luni in care ma duc peste 40 lejer. Nu mi-e teama sa dau cifre, cred ca va ajuta sa nu va puneti niste targeturi uriase, eu una imi puneam si ma credeam ultima idioata. Ce am facut? M-am organizat – am invatat ce a aia analytics, un pic ce e aia seo, desi mai am muuult de invatat sunt sigura, mi-am periat scrisul – titluri catchy – si nu, nu mi-e rusine ca le pun ca sa se duca articolul viral, care e problema??? atata timp cat nu mint in articol si are legatura cu titlu. Am inceput sa scriu propozitii mai scurte si mai la obiect, paragrafe mai scurte, sa pun titluri si intertitluri. Ce vreau de fapt sa spun cu toate astea? Ca e important sa scriem pentru noi, sa nu ne compromitem stilul, dar in acelasi timp e important si sa ne gandim ce plus valoare ii va aduce cititorului meu acest articol, cum va fi el primit, ce poate invata omu din el, ii poate atinge inima, etc.? Nu mi se pare deloc productiv sa o luam in brate pe asta cu „”noi nu scriem pentru bani, noi scriem din pasiune, noi nu facem articole virale, etc”. ba da, eu scriu si pentru bani, ba da, mi-as dori sa am articole virale, atata timp cat ele sunt de bun simt, atata timp cat nu injur, nu dezinformez, nu lezez. Da, e ok sa vrei sa castigi din blog, atata timp cat nu calci pe cadavre facand-o, atata timp cat nu furi de la colegi, cat nu ataci, cat esti decent. Da, e minunat sa scrii si pentru trafic, atata timp cat aduci informatie si plus valoare. Daca macar o mama are un moment de „aha’ si sta calma cand are copilul febra 38 pt ca a citit articolul meu de ieri, eu sunt fericita. Si ma bucur si de cei aproape 3000 de oameni care l-au citit in 24 de ore. Ma bucuram mai putin daca erau 30 de oameni? Nu, dar cu siguranta nu stateam cu mainile in san si ziceam „e, lasa, ca nu scriu pentru trafic, scriu pentru sufletul meu”, ci cautam sa vad cum pot sa fac ca maine sa fie 50, poimaine 100, etc. Sper ca ati inteles ideea si ca ati avut rabdare sa cititi kilometrul meu de ganduri si mai ales sper sa va ajute.

    • Tudor spune:

      bine ca a-i scris; felicitari; acesta e noul drum al blogosferei (de care se vorbeste de cativa ani si tinut la distanta de catre o parte din bloggerii vechi) : sa scriem empatic pentru oameni intr-o forma monetizabila si nu pentru botii motoarelor de cautare generatoare de trafic.

Postează un comentariu


Facebook
Proiecte
Parteneri
© Stau pe net