staupenet

Voi fi la Social Media for Parents 2016

Publicitate
18 Iul 2016

Vine o vreme când un blogger cu o arhivă mai îndelungată începe să se simtă asemeni bunicii care iese la poartă și se uită la deal și la vale. Ăla s-a dus! Ăla e pe ducă! Acolo sunt unii noi! Ăla a renunțat! Ăla a scris ultimul articol în urmă cu un an! Ăștia sunt bloggeri noi! Timpul nu ne cere acceptul pentru a trece pe lângă noi. El își vede de bătăile sale din aripi de fluture.

Social Media for Parents 2016

De când am devenit părinte am început să fiu și eu mult mai sensibil la discuțiile despre influența mediului online asupra copiilor. Prima lecție pe care am învățat-o a fost că internetul nu este un inamic pe care trebuie să-l supun, ci este un prieten care mă va ajuta să-mi cresc fiica așa cum mi-am propus. Am obiceiul să compar internetul cu poteca din fața casei. Când mă conectez este ca și cum aș trece dincolo de poartă. Ce este dincolo? Le spunem să nu discute cu necunoscuții și apoi îi rugăm să nu mai fie timizi? Le spunem să nu să se îndepărteze și apoi îi rugăm să fie curajoși? Stiu. Sunt abia la început si mă așteaptă un drum anevoios. Cade. Bubba. Se ridică singură și merge mai departe. Departe de mașinile care ar trece peste noi inclusiv pe trecerea de pietoni. Va înțelege mai târziu cum să se protejeze și de ele.

Unii dintre cei care își spun bloggeri și sunt părinți umblă cu ocaua mică. Pe de o parte ar face orice ca să mai atragă un plus de trafic monetizabil, iar pe de alta se bat cu pumnii în piept că social media este nocivă pentru copii. Păi, oameni buni, cine o intoxică? Repet – precum în offline, așa’n și online. Vreți să stați pe bancă în parc, să scuipați cojile de sămânță, să aruncați doza de energizant și apoi să urlați că bietul vostru copil se joacă printre gunoaie în jurul băncii? Aaaaa, vreți să vină voluntarii și să facă curat? Nu vreți să dea și cu parfum? Mai puteți deosebi un miros de salcâm de unul de tei? Cam la fel stă treaba și cu unii bloggeri autohtoni. Nu-mi cereți nume că nu voi nominaliza pe nimeni.

Din fericire, există și bloggeri care au înțeles rapid că cei mai fideli cititori pot fi tocmai cei care le sar în brațe când intră pe ușă. Ei bine, ei sunt bloggerii cărora le aloc cele mai multe minute din puținul timp pe care îmi mai pot permite să-l aloc blogosferei în această perioadă încărcată cu activități offline. Citesc și le mulțumesc.

Fiecare dintre noi este liber să aleagă pe ce site intră și cât timp petrece acolo. Eu, de exemplu am ales să merg la Social Media for Parents 2016. Ne vedem acolo!

Social Media for Parents 2016

Voi fi la Social Media for Parents 2016
Urmăriți live Social Media for Parents 2016
Despre etică și relevanță la Social Media for Parents 2016

Publicitate
Publicitate

Postează un comentariu


Facebook
Proiecte
Parteneri
© Stau pe net